Dinu Patriciu a fost achitat în dosarul Rompetrol

Postat la 28 august 2012 18 afişări

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, marţi, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache. Decizia de marţi, care nu este definitivă, a fost luată după două amânări ale pronunţării, în 2 şi 20 august. Tribunalul Bucureşti a încheiat în 18 iulie judecarea dosarului Rompetrol, iar instanţa a stabilit atunci că decizia va fi pronunţată în 2 august. La data stabilită, instanţa care a judecat cauza a amânat decizia pentru 20 august. La ultimul termen de judecată, Parchetul instanţei supreme a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti condamnarea lui Dinu Patriciu şi a lui Alexandru Bucşă la pedeapsa maximă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare. În cazul celorlalte persoane acuzate în acest dosar, procurorul a cerut instanţei orientarea către minimum pedepsei, cu executare, ceea ce ar însemna zece ani de închisoare.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
justitie,
dinu patriciu,
rompetrol
/actualitate/dinu-patriciu-a-fost-achitat-in-dosarul-rompetrol-9990522
9990522
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.