Din ce fac bani vedetele care nu au absolut niciun talent?

Autor: Ana Raduta Postat la 17 noiembrie 2011 48 afişări

Tabloidele şi televiziunile din afară sunt pline de vedete apărute în ultimii ani, care, deşi nu au niciun talent sau înzestrare specială, au reuşit să facă averi impresionante şi să aibă fani în toată lumea. Cum au reuşit?

Un exemplu este chiar celebra Kim Kardashian, care, deşi nu se pricepe nici la cântat, nici la dansat, nici la actorie şi nici nu face sport de performanţă, a reuşit să aibă anul trecut încasări de circa 65 de milioane de dolari, potrivit BBC.

Secretul său şi al altor nume la fel de cunoscute, precum Paris Hilton sau Spencer Pratt, este că au ajuns la un asemenea nivel de notorietate, în special datorită scandalurilor în care au fost implicate şi comportamentelor excentrice, încât acum au ajuns să fie plătite pentru a fi imaginea unor anumite firme sau branduri.

Aceste contracte de sponsorizare sunt extrem de bănoase şi ajută, totodată, la menţinearea notorietăţii acestor personaje.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bani,
vedetele,
talent,
tabloide
/actualitate/din-ce-fac-bani-vedetele-care-nu-au-absolut-niciun-talent-8984744
8984744
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.