Dialogul privind conflictul din estul Ucrainei va continua în "formatul Normandia", anunţă Kremlinul

Autor: Gaidau Ion Postat la 07 februarie 2015 56 afişări

Întrevederea trilaterală de la Moscova dintre preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel s-a încheiat vineri seara, după aproape cinci ore de discuţii, dialogul urmând că continue în "formatul Normandia", relatează Itar-Tass.

Preşedintele rus, cel francez şi cancelarul german vor continua discuţille duminică, la telefon, a declarat, la finalul întrevederii de la Moscova, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În prezent, părţile participante la dialog pregătesc un "text comun privind implementarea acordurilor de la Minsk, care va include şi propunerile preşedintelui Ucrainei", a anunţat Peskov.

"Aceste propuneri vor fi prezentate pentru aprobare tuturor părţilor aflate în conflict", a precizat el, adăugând că dialogul va cotinua în "formatul Normandia", adică Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina.

Potrivit lui, întrevederea trilaterală de la Moscova a fost "consistentă".

O primă întrevedere trilaterală Poroşenko-Hollande-Merkel a avut loc joi seara la Kiev. Cei trei lideri nu au făcut declaraţii oficiale la finalul acesteia.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, omologul său francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au discutat asupra unor modalităţi de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk şi solicită "încetarea imediată a focului" în estul Ucrainei, potrivit unui comunicat publicat vineri dimineaţă de Biroul de presă al Preşedinţiei Ucrainei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
DIPLOMAŢIE,
CRIZĂ
/actualitate/dialogul-privind-conflictul-din-estul-ucrainei-va-continua-in-formatul-normandia-anunta-kremlinul-13808851
13808851
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.