Descoperire ŞOCANTĂ la autopsie! De ce a murit, de fapt, femeia care a pus artificiile în Colectiv

Postat la 17 august 2021 745 afişări

Descoperire ŞOCANTĂ la autopsie! De ce a murit, de fapt, femeia care a pus artificiile în Colectiv

Medicii legişti au stabilit că Daniela Niţă, patroana firmei care instalase artificiile în Clubul Colectiv, a murit în somn,  în raportul preliminar fiind trecută la cauze ”moarte  subită cardiacă”, au declarat, pentru Gândul, surse din INML.

Daniela Niţă, care avea 44 de ani, a fost găsită decedată în casă, luni, de o femei care avea cheile apartamentului, după ce o persoană apropiată a fost alertată că nu răspundea de două zile la telefon.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că Daniela Niţă era decedată de două zile la momentul la care a fost găsită în casă.

Autopsia Danielei Niţă a fost făcută la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), în prezenţa criminaliştilor de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

După ce au fost stabilite primele concluzii ale necropsiei, urmează să se efectueze şi examenul toxicologic, care va dura două-trei săptămâni.

Daniela Niţă, patroana firmei Golden Ideas Fireworks Artists, împlinise 44 de ani pe 11 august.

Patroana firmei care pusese artificiile din Clubul Colectiv pentru concertul trupei Goodbye to Gravity, pe 30 octombrie 2015, primise cea mai mare pedeapsă în primă instanţă, 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deces,
firma,
gandul

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.