Derapajele fiscale ale Greciei provoacă discuţii despre ieşirea ţării din zona euro

Postat la 09 septembrie 2011 2 afişări

Nemulţumirea provocată de incapacitatea Greciei de a respecta ţintele fiscale, condiţii pentru ajutorul financiar internaţional, se apropie de un punct exploziv în Germania şi Olanda, politicieni de prim rang vorbind deschis despre o posibilă ieşire a statului elen din zona euro.

Derapajele fiscale ale Greciei provoacă discuţii despre ieşirea...

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat joi în Parlament că "depinde de Grecia dacă poate îndeplini condiţiile necesare pentru a face parte din uniunea monetară", relatează Reuters. Liderii din zona euro au respins până acum ideea ieşirii unei ţări din zona euro, argumentând că ar fi un dezastru pentru statul respectiv şi ar provoca grave probleme sistemice pentru ceilalţi parteneri din uniunea monetară. Unii dintre aceşti lideri încep însă să vorbească despre această opţiune, posibil pentru a determina Atena să ia măsuri drastice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grecia,
economie,
acord,
restructurari,
derapaje
/actualitate/derapajele-fiscale-ale-greciei-provoaca-discutii-despre-iesirea-tarii-din-zona-euro-8716769
8716769
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
ProMotor.ro
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor? Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
Descopera.ro
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate'' VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
Go4it.ro
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.