De la inceputul anului, CEC Bank a restructurat 12% din totalul portofoliului de credite

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 23 noiembrie 2010 14 afişări

Profitul operational brut al CEC Bank (exclusiv provizioanele) a crescut in primele noua luni cu circa 10,19% fata de aceeasi perioada a lui 2009, ca rezultat al cresterii veniturilor si al controlului costurilor, informeaza banca. Profitul brut cumulat la 30 septembrie era de 89 milioane de lei, fata de 55 milioane de lei in urma cu un an.

Gradul de provizionare a portofoliului de credite a crescut in luna septembrie la 8,21% fata de 5,99% in decembrie 2009. Ponderea soldului creditelor restante si indoielnice in totalul portofoliului de credite a crescut in luna septembrie la 6,23%, fata de 3,55% in decembrie 2009.

Pana la sfarsitul lui septembrie, CEC Bank a restructurat 12,13% din totalul portofoliului de credite, din care circa 6,46% aferent creditelor pentru persoane fizice (2.178 credite in valoare de 314,66 milioane de lei) si circa 18,07% aferent creditelor pentru companii si institutii (903 credite in valoare de 842,5 milioane de lei).

Indicatorul de solvabilitate calculat la sfarsitul lunii septembrie 2010 era de 17,82%, in scadere de la 18,40% cu un an in urma. Ponderea creditelor in totalul depozitelor era, la aceeasi data, de 62,74%.

Valoarea activelor era la aceeasi data de 19,019 miliarde de lei, in crestere cu circa 20% fata de nivelul din urma cu un an, bazata in special pe majorarea depozitelor atrase de la clienti cu circa 16%, la 2,075 miliarde de lei, grosul cresterii venind de la companii, institutii si autoritati locale (un plus de 32%).

CEC Bank a inregistrat la depozitele atrase de la clienti ritmuri superioare de crestere comparativ cu media sistemului bancar, in conditiile in care depozitele au crescut in septembrie 2010 cu mai mult de 10% (1,42 miliarde de lei) fata de sfarsitul anului 2009, ajungand la 15,2 miliarde de lei.

Soldul total al creditelor acordate a crescut cu mai mult de 5%, la 486 milioane de lei, in special pe seama celor acordate corporatiilor, care aproape s-au triplat, la 674 de milioane, si autoritatilor locale, cu 28%. In schimb, imprumuturile pentru persoane fizice au scazut cu peste 7%.

Din punctul de vedere al destinatiei creditelor, cele mai multe acordate de la inceputul anului au vizat agricultura (8.770 credite noi in valoare de 610 milioane de lei) si IMM-urile (730 credite noi in valoare de circa 730 milioane de lei). Banca a finantat pana in prezent peste 5.042 proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea insumata a granturilor se ridica la peste 1.280 milioane lei. Capitolul fondurilor europene a devenit o prioritate mai ales dupa 1 iunie 2010, data de la care in toate sucursalele judetene functioneaza Birouri de Fonduri Europene. La creditele pentru cofinantarea proiectelor din fonduri europene, CEC Bank acorda dobanzi de baza reduse cu 0,5% la lei, respectiv 0,6% la valuta, fata de cele acordate in mod curent.

CEC Bank, singura banca din top 10 aflata in proprietatea statului roman, avea la finele lui septembrie 1.215 unitati prin care isi derulau operatiunile 3,2 milioane de clienti. Reteaua de bancomate numara 896 de aparate, iar numarul de carduri active a depasit 830.000.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-la-inceputul-anului-cec-bank-a-restructurat-12-din-totalul-portofoliului-de-credite-7741671
7741671
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.