Danone importă şi distribuie marca La Vache Qui Rit

Autor: Ioana Mihai Postat la 20 septembrie 2011 49 afişări

Începând cu această toamnă, Danone România oferă servicii de distribuţie şi marketing pentru produsele companiei franceze, Bel Group, pe piaţa românească. Prin acest parteneriat, Danone re-lansează în ţara noastră câteva branduri ale Grupului Bel: La Vache Qui Rit, Kiri, Mini BabyBel şi Pick&Croq.

"Colaborarea cu Bel se înscrie în strategia noastră de a oferi consumatorilor produse sănătoase pentru întreaga familie", declară Adrian Pascu, Danone România.

"Datorită forţei sale de vânzări şi reţelei de distribuţie excelente, Danone este partenerul ideal pentru Bel în România", declară Boyan Neytchev, Managing Director Bel Central Europe.

Conform reprezentanţilor celor două companii, piaţa locală de brânzeturi, pe segmentul brânză topită în special, are un potenţial de creştere ridicat - consumul per capita fiind scăzut, în raport cu media europeană.

Grupul Bel este lider mondial pe segmentul brânzeturilor, cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde euro în 2010. Are aproape 11.300 angajaţi în aproximativ 30 de subsidiare din întreaga lume, 26 de facilităţi de producţie, produsele fiind distribuite în peste 120 de ţări.

Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2010 o cifră de afaceri de 476 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în prezent 740 de angajaţi şi un portofoliu cu 70 de referinţe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Danone,
La Vache Qui Rit
/actualitate/danone-importa-si-distribuie-marca-la-vache-qui-rit-8777903
8777903
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.