Dacia devine o divizie de sine stătătoare în cadrul grupului Renault

Autor: Bogdan Alecu Postat la 14 aprilie 2021 46 afişări

Pentru prima dată de când Gru­pul Renault a preluat marca Dacia, sub conducerea lui Luca de Meo, brandul va avea propriul consiliu de administraţie, alături de Lada, în condiţiile în care sinergiile dintre cele două mărci vor creşte în următorii ani, scrie Ziarul Financiar.

Dacia devine o divizie de sine stătătoare în cadrul grupului Renault

Decizia a fost luată în contextul în care încă din vara anului trecut Luca de Meo anun­ţa faptul că fiecare marcă din grup trebuie să primească mai multă „libertate“ şi s-a declarat uimit de rezultatele Dacia în ceea ce priveşte profitabilitatea.

Denis le Vot va fi numit CEO al celor două mărci, Dacia şi Lada, după ce până acum era vicepreşedinte executiv în cadrul Gru­pului Renault pentru Dacia şi Renault, iar Yves Caratzanis, care în perioada 2016-2018 a fost preşedintele Automobile Dacia, rămâne în funcţia de preşedinte al AvtoVaz, compania care produce maşini sub marca Lada. De partea cealaltă, Mihai Bordeanu rămâne head of country pentru Dacia în România, iar în subordinea sa rămân activi­tăţile de vânzare din regiune – România, Bulgaria şi Republica Moldova – alături de uzina de la Mioveni.

Dacia reprezintă 20% din vânzările Grupului Renault, iar în România francezii au al doilea cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare, după cel de la Paris, completat de un centru de teste la Titu şi o reţea de furnizori care livrează aproape 70% din componentele unui Logan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dacia,
schimbări,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.