Cursul, la nou maxim istoric - Euro a depăşit pragul de 4,6 lei, dolarul a ajuns la 3,8 lei

Postat la 23 iulie 2012 5 afişări

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au urcat luni la un nou maxim istoric, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar, valori record fiind înregistrate şi pe piaţa interbancară. În sesiunea de vineri, cursurile pentru euro şi dolar s-au plasat la precedentele valori record, de 4,5848 lei/euro şi respectiv 3,7438 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 3,4%, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale. Cotaţia de luni indică o scădere a leului cu 6,5% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro. Totodată, în raport cu dolarul, moneda naţională a pierdut 13,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unităţi. Cursul pentru franc a urcat de la 3,8173 lei/franc la 3,8314 lei/franc, reprezentând maximul pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
euro,
curs,
dolar,
economie
/actualitate/cursul-la-nou-maxim-istoric-euro-a-depasit-pragul-de-4-6-lei-dolarul-a-ajuns-la-3-8-lei-9897172
9897172
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.