Cum „traduc” poliţiştii Europol alcoolemia lui Cîţu de acum 20 de ani

Autor: Laura Buciu Postat la 14 august 2021 41 afişări

Cum „traduc” poliţiştii Europol alcoolemia lui Cîţu de acum 20 de ani

Un litru de tărie sau cinci sticle de vin ori foarte multe sticle de bere - aşa „traduc” poliţiştii din Sindicatul Europol alcoolemia cu care a fost prins Florin Cîţu, în urmă cu 20 de ani, în SUA, când a şi fost închis pentru două zile.

„Cum se traduce alcoolemia de 0,161 (BAC) marcată de Florin Câţu, premierul României, la momentul în care a fost prins conducând în SUA” - este întrebarea la care a răspuns Sindicatul Europol, pe pagina oficială de Facebook.

Poliţiştii spun că o asemenea alcoolemie ar fi putut fi stabilită dacă persoana ar fi consumat un litru de tărie (whiskey, vodcă) sau aproximativ cinci sticle (750 ml) de vin sau foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore.

„Fapta săvârşită de Florin Cîţu nu este sub nicio formă o <simplă contravenţie>, aşa cum a încercat să o prezinte, ci reprezintă o veritabilă infracţiune. În rest, noi să fim sănătoşi, că din beţie ne trezim cu toţii”, potrivit Europol.

Agenţia MEDIAFAX şi Aleph News au obţinut, în exclusivitate, în urma unei solicitări oficiale, întreg dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum el a fost pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare americane, şi a prezentat faptele şi mărturiile, în ordine cronologică, aşa cum se regăsesc şi reies ele din documentele aflate în dosar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
europol,
alcoolemie,
cîţu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.