Cum începem toamna? Prognoza meteo până la 17 septembrie

Postat la 08 septembrie 2012 30 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării pînă la 17 septembrie.

BANAT

Vremea se va menţine în general caldă pentru acestă perioadă a anului, deşi până la 10 septembrie temperaturile minime vor coborî sub 14 grade, iar cele maxime nu vor mai depăşi, în medie, valoarea de 28 de grade. Începând cu 12 septembrie şi până la sfârşitul perioadei de prognoză, maximele vor fi între 28 şi 30 de grade. Va ploua în general slab şi în puţine zile, cu o probabilitate mai mare în zilua de 6 septembrie şi spre sfârşitul perioadei.

CRIŞANA

Până la 9 septembrie, media temperaturilor maxime urmând să coboare de la 30 de grade spre 24-26 de grade. Ulterior, regimul termic va deveni apropiat de normalul perioadei. Valorile termice minime vor fi în scădere până spre 9-10 septembrie, media acestora urmând să fie de 10-12 grade, apoi vor creşte spre 14 grade. După data de 14 septembrie există probabilitatea apariţiei unor ploi care să fie, izolat, mai importante cantitativ.

TRANSILVANIA

Între 7 şi 11 septembrie, un proces de răcire va determina coborârea maximelor spre 22-24 de grade şi a minimelor sub 10 grade. Pe tot parcursul perioadei, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi destul de redusă.

MARAMUREŞ

Până la 9 septembrie, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime sub 25 de grade, apoi se va încălzi din nou, astfel încât vor mai fi posibile valori de peste 28 de grade. Cele mai coborâte temperaturi minime vor fi în jurul a 10 grade, în zilele de 9 şi 10 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai semnificativă spre sfârşitul intervalului.

MOLDOVA

Valorile termice vor fi în scădere, astfel încât maximele se vor situa, în medie, între 22 şi 24 de grade, iar minimele se vor apropia de 10 grade. Începând cu 12 septembrie, regimul termic va deveni normal pentru acestă perioadă. Spre sfârşitul intervalului există probabilitatea apariţiei unor ploi slabe.

DOBROGEA

Valorile termice se vor menţine, în general, uşor peste mediile climatologice, exceptând intervalul 7-11 septembrie, când atât maximele, cât şi minimele vor fi în scădere. Vor fi ploi puţine şi slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie spre sfârşitul intervalului.

MUNTENIA

Vremea se răceşte uşor până la 9 septembrie, apoi temperatura aerului va urca la valori apropiate de mediile climatologice ale perioadei (maxime în jurul a 28 de grade). Probabilitatea de apariţie a ploilor este foarte redusă. Este posibil să plouă slab, mai ales în nordul regiunii, în 6 şi 7 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

OLTENIA

Deşi valorile termice vor avea o tendinţă generală de scădere uşoară, vor continua să se situeze în preajma mediilor climatologice ale perioadei. Minimele cele mai coborâte se vor înregistra între 8 şi 11 septembrie. Probabilitatea de apariţie a ploii în zona de câmpie este aproape nulă şi doar în nordul regiunii pot fi ploi slabe, în zilele de 6 şi 7 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

LA MUNTE

Zilele cele mai răcoroase vor fi între 7 şi 11 septembrie, când valorile termice minime vor coborî, în medie, sub 6 grade. În restul perioadei, vremea va fi în limitele termice normale ale perioadei din calendar. Vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, spre sfârşitul intervalului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
vremea,
ploi,
septembrie,
prognoza,
ANM,
racire,
soare,
toamna
/actualitate/cum-incepem-toamna-prognoza-meteo-pana-la-17-septembrie-10039366
10039366
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.