Cum explică medicul Alexandru Rafila restricţionarea circulaţiei după ora 22.00

Autor: Andreea Tobias Postat la 11 martie 2021 84 afişări

Medicul Alexandru Rafila spune că s-a decis restricţionarea circulaţiei după ora 22.00 pentru scurtarea timpului de interacţiune dintre oameni: „Nu ştiu dacă o să influenţeze foarte mult. Iau măsuri foarte stricte pe care oamenii nu le respectă”.

Cum explică medicul Alexandru Rafila restricţionarea circulaţiei după ora 22.00

Alexandru Rafila a declarat, miercuri seara, la „Marius Tucă Show” de la Aleph News, că restricţionarea circulaţiei după ora 22.00 se explică prin dorinţa de a scurta timpul de interacţiune între oameni, la fel cum Franţa a interzis ieşirile după ora 18.00.

Pe de altă parte, spune Rafila, autorităţile iau măsuri foarte stricte pe care oamenii nu le mai respectă din cauza oboselii pandemice: Soluţia nu e să impui lucruri care sunt şi mai greu de respectat”.

În ce priveşte un aşa-zis „bilanţ de un an al pandemiei”, Rafila a spus că este cea mai serioasă ameninţare la adresa sănătăţii publice din 1918 încoace, cu menţiunea că acum resursele sunt diferite şi au apărut vaccinurile.

„Din punctul ăsta de vedere – al sistemului de sănătate, al cercetării – cred că a fost o mare provocare. Foarte multe sisteme s-au adaptat şi reuşesc să funcţioneze destul de bine în pandemie, a apărut munca de acasă, care, din punctul de vedere al angajatorului, poate fi convenabilă, eficientă, dar care este la fel ca şi învăţământul online: rupe elemente importante din viaţa noastră socială. În educaţie, copiii care au stat foarte mult timp acasă refuză să iasă acum din case, să se joace. La fel se poate întâmplă cu cadrele didactice. Aceste exemple nu trebuie să ne modifice viaţa aşa de mult. Cred în anii următori va exista o analiză critică şi aceste lucruri dezvoltate din timpul pandemiei nu vor continua, nu trebuie exagerat cu activitatea din casă”, a spus Rafila.

În opinia medicului, adaptarea copiilor la acest sistem nu este „o adaptare sănătoasă”, deoarece dezvoltarea fizică şi mintală a copiilor este la fel de importantă ca procesul educaţional: „Măsurile exagerate afectează direct copilul şi duc la o respingere a măsurilor de rutină. Vrem să continuăm pandemia cu măsuri exagerate şi oamenii refuză”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rafila,
circulaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.