Cum evoluează cererea şi oferta de muncitori asiatici pe piaţa locală a muncii

Autor: Ramona Cornea Postat la 19 iulie 2020 196 afişări

Motivul care stă în spatele creşterii cererii de muncitori asiatici pe piaţa locală - este vorba despre cei care au rămas fără job în urma crizei, dar care nu au plecat, dar şi despre alţii ce pot veni - este, spun specialiştii din piaţa de profil, stabilitatea contractuală şi posi­bi­litatea managerilor de a se baza pe forţa de muncă din Asia, pe termen lung.

Cum evoluează cererea şi oferta de muncitori asiatici pe piaţa locală a muncii

♦ Cresc cererile pentru bone, menajere, asistenţi, şoferi, grădinari şi îngrijitori, dar şi pentru personal înalt calificat, cu studii înalte.

Motivul care stă în spatele creşterii cererii de muncitori asiatici pe piaţa locală - este vorba despre cei care au rămas fără job în urma crizei, dar care nu au plecat, dar şi despre alţii ce pot veni - este, spun specialiştii din piaţa de profil, stabilitatea contractuală şi posi­bi­litatea managerilor de a se baza pe forţa de muncă din Asia, pe termen lung.

Cererea de muncitori asiatici pe piaţa locală a muncii începe să crească în această perioadă, în special pentru categoria de muncitori necalificaţi, precum bone, asistenţi, şoferi, grădinari şi îngrijitori pentru persoane bolnave sau pentru vârstnici, dar există în continuare şi cerere de personal înalt calificat, cu studii superioare, din ţările non-ue, susţin reprezentanţii agenţiilor de plasare de muncă.

„Am observat o creştere a cererilor de angajare pentru segmentul de per­so­nal domestic: bone, menajere, asistenţi, şo­feri, grădinari şi îngrijitori bol­navi sau vârst­nici. Pentru restul categoriilor putem nota o uşoară scă­dere com­pa­rativ cu o perioadă similară a anului tre­cut de exemplu, iar odată cu ins­taurarea mă­surilor de relaxare în special pentru zona HoReCa, am în­cheiat deja con­trac­te noi pentru re­cru­tarea forţei de mun­că în restaurante şi hoteluri“, a spus Yosef Gavriel Peisakh, general mana­ger al agenţiei de plasare de forţă de muncă Work From Asia pentru ZF.

Motivul care stă în spatele creşterii cererii de muncitori asiatici pe piaţa locală este stabilitatea contractuală şi posibilitatea managerilor de a se baza pe forţa de muncă din Asia pe termen lung faţă de un procent mare de mi­gra­re a lucrătorilor români, mai ales pentru locurile de muncă grea, cum ar fi do­meniul serviciilor de curăţenie, sortare, ambalare şi manipulare, spune el.

Deşi starea de urgenţă a blocat cererea pentru muncitori asiatici pe piaţa locală, situaţia s-a schimbat după relaxarea măsurilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19. 

„Imediat după declanşarea stării de urgenţă am observat un blocaj al solicitărilor. Pentru o scurtă perioadă de timp Work From Asia nu a mai înregistrat cereri noi, însă lucrurile aveau să se schimbe în curând, pentru că treptat, de la o săptămână la alta situaţia s-a ameliorat, iar nevoia de personal asiatic s-a făcut din nou simţită“, explică Yosef Gavriel Peisakh. 

Work From Asia aduce forţă de muncă din ţări precum Vietnam, Nepal, Sri Lanka, Indonezia, Pakistan, India şi Bangladesh şi pentru domenii precum construcţii, agricultură şi zootehnie, confecţiile textile şi HoReCa.

Elena Antoneac, head of operations în Nestlers Group, companie care oferă servicii de imigrare şi mobilitate globală, subliniază şi nevoia de personal înalt calificat în această perioadă şi afirmă că multe proiecte au fost oprite în perioada aceasta când consulatele României nu sunt deschise şi nu se pot da avize de muncă.

„Noi suntem pe segmentul de high­ly skilled, ne ocupăm în general de in­gi­neri, de personal înalt calificat, cu stu­dii înalte şi vin pe poziţii middle şi top ma­na­gement în companii. În martie, apri­lie, mai, precum şi în continuare con­sul­atele României nu sunt deschise, nu s-au putut da avize de muncă, s-au pu­tut ob­ţine doar autorizaţii de muncă, prin ur­mare în cele 3-4 luni s-au produs de­ze­chi­libre serioase pentru că Ro­mâ­nia are ne­voie de personal înalt cali­ficat în IT, te­lecomunicaţii, research and de­ve­lop­ment, se caută talente în con­ti­nua­re. În lu­nile acestea s-au pus foarte mul­te pro­iec­te pe hold din cauza fap­tu­lui că au fost închise consulatele Ro­mâ­niei şi nu s-a putut obţine vizele de mun­că pen­tru re­sursele care deser­vesc de mul­te ori pro­iecte stra­te­gice în com­pa­nii. Pentru pos­turile înalt ca­li­ficate este ne­voie acer­bă de personal în foarte mul­te do­me­­nii“, a spus Elena Antoneac pen­tru ZF.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că numărul celor care s-au întors în ţară de pe 23 februarie până la începutul lunii mai a fost de aproape 1,3 milioane de oameni, dintre care a apreciat că circa 750.000 îşi vor căuta un loc de muncă.

Elena Antoneac spune că cei care s-au întors acum în ţară nu vor acoperi nevoia de personal înalt calificat.

„Chiar dacă s-au întors românii din afară, nu este vorba neapărat de cei care au plecat să lucreze în zona de IT în Germania, nu s-au întors aceia. Bătălia pentru talente continuă“, crede ea.

România a atras în prima jumătate a anului 2019 peste 11.000 de cetăţeni din afara spaţiului european, care au venit în România să lucreze. Cei mai mulţi au venit din Vietnam (peste 2.000), dar şi din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal şi India, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). În 2018, numărul de avize de muncă eliberate de IGI a fost de puţin sub 11.000. 

Pentru anul 2020 a fost stabilit un contingent de 30.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de muncă din România, care este similar celui din anul 2019, când contingentul iniţial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
piata,
cerere,
muncitori,
munca

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.