Cum au reuşit spitalele private de la noi să se ferească de COVID-19, în timp ce spitalele de stat au devenit adevărate focare

Postat la 29 iunie 2020 515 afişări

 Cum au reuşit spitalele private de la noi să se ferească de COVID-19, în timp ce spitalele de stat au devenit adevărate focare

Cele mai mari focare de Covid-19 au fost spitalele publice. La Spitalul Judeţean Suceava s-au infectat cu SARS COV 2 peste 1000 de pacienţi şi cadre medicale. Peste 3000 de angajaţi din sistemul sanitar sunt infectaţi cu Sars Cov 2

Oficial nu se ştie cât personal medical din spitalele de stat este testat. Dr. Andrei Rogoz, medic la spital privat: imediat ce am avut testele, am testat toţi medicii şi pacienţii

Dr. Andrei Rogoz, medic de boli infecţioase la Spitalul Sanador, explică de ce în unitatea privată nu au existat focare de Covid 19 în cele 4 luni de epidemie.

Dr. Rogoz spune că au existat încă de la început circuite clare, şi că imediat ce au apărut pe piaţă testele de diagnostic a luat decizia alături de echipa sa de a testa tot personalul medical şi toţi pacienţii, chiar dacă nu aveau simptome de boală.

În spital toţi medicii purtau deja măşti, pe când acest lucru era doar o recomandare.

Asta în vreme ce la Suceava, Braşov  sau Deva, conducerea militară a stabilit reguli stricte pentru traseul pacienţilor, abia după ce în spitale s-au infectat sute de medici şi pacienţi.

În spitalele de stat sunt testate oficial cadrele medicale simptomatice, conform protocoalelor Ministerului Sănătăţii. În realitate însă, Grupul de Comunicare Strategică nu anunţă câţi medici şi asistenţi  sunt testaţi, sau de unde sunt pacienţii infectaţi, ci doar numărul total de teste făcute.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spitale,
reusita,
timp
Cum a ajuns o companie din Bistriţa să valoreze 70 de milioane de euro şi să atragă atenţia unor companii gigant precum Tesla şi Volkswagen Cum a ajuns o companie din Bistriţa să valoreze 70 de milioane de euro şi  să atragă atenţia unor companii gigant precum Tesla şi Volkswagen

Chiar dacă investiţiile noi în producţie au devenit un soi de rara avis a industriei locale, schimbările din domeniu nu înseamnă doar închideri de fabrici, ci şi intrarea pe cele mai noi nişe ale industriei globale.

vezi continuarea
ZF.ro
Cum arată imprimanta viitorului Cum arată imprimanta viitorului
Mediafax
România, cea mai abruptă creştere a curbei de infectare cu noul coronavirus din Europa de Est România, cea mai abruptă creştere a curbei de infectare cu noul coronavirus din Europa de Est
Criză la Craiova. În secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase nu mai este niciun loc liber
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Teodorovici suspectează înţelegeri ascunse cu PNL pentru organizarea online a Congresului PSD Teodorovici suspectează înţelegeri ascunse cu PNL pentru organizarea online a Congresului PSD
Veste bună pentru românii care vor să se întoarcă în ţară: Nu mai au obligativitatea de a se mai izola
MonitorulSiguranteiCetateanului
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a) Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)
COMENTARIU Marius Oprea: România, o ţară săracă? Fraierii sînt săraci. Şmecherii prosperă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.