Într-o perioadă în care subiectele de pe agenda publică sunt legate în special de teamă, frică, traumă, este absolut firesc să căutăm tactici de echilibrare emoţională atât pentru noi, ca adulţi, cât şi în relaţia cu copiii noştri.

Dacă vorbim de generaţiile active din punct de vedere social, punctul comun pentru toate este că nu am fost expuşi unei astfel de situaţii (războiul) în proximitatea ţării noastre. Spre deosebire de bunicii sau străbunicii noştri, pentru noi, românii, războiul nu a fost o realitate palpabilă aşa cum este acum.

Mai mult, evoluţia societăţii de consum şi a mijloacelor de informare şi de comunicare a dezvoltat în noi mecanisme comportamentale care ne surprind acum nepregătiţi şi expuşi în faţa unui val de emoţii care ne activează instinctul de supravieţuire mai degrabă decât cele de dezvoltare, statut şi confort material şi social. Toate aceste aspecte sunt elemente importante în discuţiile noastre cu copiii, pe tema războiului.

O delimitare importantă este categoria de vârstă a copiilor, deoarece nivelul lor de dezvoltare, înţelegere şi nevoile aferente acestora sunt diferite.

Comunicarea “magică” - cea mai recomandată soluţie de comunicare la vârstă preşcolară.

Până în 5 ani, copiii ştiu deja să recunoască emoţiile. De aceea, în situaţia în care sunt preocupaţi şi pun întrebări în legătură cu aceast subiect, este important să nu evităm răspunsurile şi să oferim argumente în concordanţă cu nivelul lor de înţelegere.

La aceste vârste, gândirea magică şi puterea jocului sunt, din fericire, prezente. De aceea implicarea în jocuri şi activităţi care să creeze o stare de confort emoţional este o tactică sigură.

La fel, este necesar că expunerea lor la propriile noastre emoţii să fie luată în calcul. Adesea, reacţiile copiilor sunt determinate de propriile noastre emoţii. Prin urmare, este important că în primul rând noi, adulţii, să înţelegem că unele subiecte nu ar avea importantă şi impact emoţional asupra copiilor noştri de vârstă mică dacă nu i-am expune la emoţiile noastre.

Cu alte cuvinte, în comunicarea cu preşcolarii:

- ne observăm emoţiile, ni le explicăm nouă-înşine, ni le controlăm

- suntem prezenţi la această vârstă cu explicaţii numai în situaţia în care ni se solicită explicit sau dacă observăm că există această nevoie.

Comunicarea “aici şi acum”. Pentru copiii cu vârste între 5 şi 12 ani, relaţia cauză – efect capătă mult contur. De aceea, argumentele raţionale, explicaţiile clare şi simple reprezintă răspunsul recomandat pentru această categorie de vârstă. Diversificarea activităţilor este, de asemenea, importantă, ca şi menţinerea rutinelor în familie.

La aceasta vârstă, copiii, desi par spectatori pasivi la discuţiile între părinţi sau adulţi în general, preiau şi prelucrează informaţiile pe care le trec prin propriul lor filtru. În situaţia în care observaţi schimbare de comportament, iritabilitate sau apatie crescute, lipsa somnului, tulburări alimentare, nu ezitaţi să vorbiţi cu copilul astfel încât să aflaţi cauzele acestora.

Astfel, în comunicarea cu copiii de până la 12 ani:

- ne ancoram cât mai bine în situaţia reală, în prezent şi, atunci când ştim că este absolut necesar, stabilim un plan de acţiuni concrete. Ancorarea în prezent şi bucuria în legătură cu ceea ce avem sunt reperele care merită avute mereu în vedere

- evităm scenariile legate de “ceea ce s-ar putea întâmpla” şi, oricât ar fi de dificil, ne menţinem în afara cercului de panică

- stam doar în “ceea ce pot în prezent”, în bucuria de a fi acum, aici

Comunicarea “de la egal la egal”. De la vârsta de 13 ani, copiii ne devin parteneri egali de discuţie, atât datorită nivelului de dezvoltare psiho-emoţională care caracterizează aceasta categorie de vârstă, cât şi expunerii lor la social media şi la discuţiile din diversele grupuri din care fac parte, în afara familiei.

În comunicarea cu adolescenţii, următoarele elemente aduc întotdeauna lumină în situaţii emoţionale dificile:

- nu respingem niciun punct de vedere al adolescentului interlocutor

- ascultăm activ şi dialogăm echilibrat

- ne ancorăm în prezent şi ne concentrăm pe elementele asupra cărora avem control

- evităm pasivitatea şi criticismul - comportamente toxice, care trebuie evitate cu atât mai mult în situaţii care mobilizează grupuri mari de oameni.

Responsabilizarea şi implicarea conştientă sunt axele esenţiale pentru această categorie de vârstă.

În toate cazurile, propriul nostru echilibru emoţional este cel care, înainte de orice, trebuie să ne preocupe. Contrar a ceea ce ar putea să pară, o astfel de atitudine nu este deloc egoistă, ci dimpotrivă, aduce în prim plan generozitate: pentru a avea grijă de emoţiile copiilor noştri (şi de ceilalţi, în general), este absolut necesar să le cunoaştem şi să le înţelegem pe ale noastre.

Daca ne dăm răgazul să analizăm detaşat cât din informaţiile pe care le asimilăm zilnic sunt relevante pentru înţelegerea acestei perioade, vom avea o perspectivă diferită legat de felul în care le interiorizăm şi de modalitatea în care trebuie să acţionăm.