Cum ajung americanii să fie chiriaşi în propriile locuinţe

Postat la 29 martie 2012 52 afişări

Bank of America a demarat un program pilot în statele americane Nevada, Arizona şi New York pentru proprietarii de case care vor fi executate silit. Debitorii vor avea posibilitatea de a rămâne în locuinţe în calitate de chiriaşi înainte ca proprietăţile să le fie vândute investitorilor, scrie Los Angeles Times.

În programul test sunt incluşi 1.000 de proprietari de case care urmează să fie executate silit, şi dacă acesta are succes, ar putea fi extins şi în California şi ulterior la nivel naţional. Avocaţii susţin că şansa oferită proprietarilor cu probleme de a rămâne în case în calitate de chiriaşi este favorabilă atât pentru proprietari, comunităţi, cât şi pentru bănci, fiind o soluţie mai bună decât cea de a-i da pe oameni afară din locuinţele lor. Confiscarea şi vânzarea de case goale accelerează scăderea preţurilor locuinţelor, consideră aceştia. Instituţia financiară nu intenţionează să rămână pentru mult timp proprietar al caselor debitorilor trans­formaţi în chiriaşi. Banca speră să nu deţină casele mai mult de trei luni înainte de a le vinde investitorilor, pariind pe relansarea pieţei imobiliare. Bank of America vrea ca prin acest program să afle dacă scoaterea din bilanţ a unui credit printr-o vânzare rapidă la care acordă un discount semnificativ este o afacere mai bună decât procesul de executare silită care poate dura câteva luni sau chiar câţiva ani în statele foarte reglementate cum este cazul New Yorkului.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
americani,
locuinte,
chiriasi
/actualitate/cum-ajung-americanii-sa-fie-chiriasi-in-propriile-locuinte-9449138
9449138
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.