Cu ce vine nou legea energiei: criterii stricte pentru membrii ANRE, liberalizarea preţurilor din toamnă şi contoare inteligente

Postat la 20 martie 2012 20 afişări

Proiectul de lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), aprobat de Guvern la finalul săptămânii trecute şi trimis în Parlament, aduce o serie întreagă de noutăţi pentru o piaţă în care anual se învârt miliarde de euro şi în care sunt active cele mai puternice companii de stat din România, dar şi giganţi internaţionali precum CEZ (Cehia), Enel (Italia) sau E.ON (Germania).

Contoare inteligente care pot da in­formaţii în timp real privind consumul şi preţul energiei, liberalizarea preţurilor chiar de anul acesta pentru consumatorii non-casnici sau impunerea anumitor criterii pentru angajaţii aflaţi în conducerea ANRE sunt doar câteva dintre prevederile documentului aprobat de Guvern. Începerea liberalizării pieţei de energie electrică, unde acum aproape jumătate dintre consumatori iau electricitatea la un preţ reglementat, este una dintre cele mai importante schimbări, în ultimii ani acest subiect nelipsind din discursurile companiilor străine din domeniu.

"Furnizarea de energie electrică în condiţiile reglementate se realizează pentru asigurarea alimentării cu energie electrică până la data de 31.12.2013 pentru clienţii non-casnici, respectiv până la data de 31.12.2017 pentru clienţii casnici. Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali cu începere de la data de 1.09.2012 pentru clienţii non-casnici, respectiv de la data de 1.07.2013 pentru clienţii casnici se stabileşte ţinând seama de posibilele efecte negative ale eliminării preţurilor reglementate astfel încât acestea să fie cât mai puţin resimţite de clienţi", se arată în document.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
anre,
liberalizare,
preturi
/actualitate/cu-ce-vine-nou-legea-energiei-criterii-stricte-pentru-membrii-anre-liberalizarea-preturilor-din-toamna-si-contoare-inteligente-9417584
9417584
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.