Criză nutriţională: în lume s-au pierdut 39 mld. de mese oferite în şcoli pentru 370 mil. de copii

Autor: Dorin Oancea Postat la 29 ianuarie 2021 34 afişări

370 de milioane de copii din lume, pentru mulţi dintre ei mesele şcolare reprezentând o sursă esenţială de hrană, au ratat, în medie, 40% dintre mesele oferite de şcoli după ce restricţiile impuse de COVID-19 au dus la închiderea sălilor de curs, ceea ce poate deveni o criză nutriţională.

Criză nutriţională: în lume s-au pierdut 39 mld. de mese oferite în şcoli pentru 370 mil. de copii

La nivel mondial, s-au pierdut peste 39 de miliarde de mese oferite în şcoli de la începutul pandemiei de COVID-19 din cauza închiderii şcolilor, potrivit unui nou raport publicat de către Biroul de Cercetare al UNICEF – Innocenti şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

Conform documentului COVID-19: Missing More Than a Classroom [COVID-19: pierderea orelor de curs, doar una dintre consecinţe], 370 de milioane de copii din lume – pentru mulţi dintre ei mesele şcolare reprezentând o sursă esenţială de hrană în fiecare zi – au ratat, în medie, 40% dintre mesele oferite de şcoli după ce restricţiile impuse de COVID-19 au dus la închiderea sălilor de curs.

„În ciuda dovezilor clare care arată că şcolile nu constituie una dintre principalele căi de transmitere a infecţiei cu COVID-19, milioane de copii se confruntă cu închiderea şcolilor în întreaga lume”, a afirmat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Copiii care depind de şcoli pentru asigurarea hranei lor zilnice nu pierd doar ore de curs, ci şi o sursă de hrană sigură. Odată cu răspunsul la pandemia de COVID-19 şi în aşteptarea distribuirii vaccinurilor, trebuie să prioritizăm redeschiderea şcolilor şi să ne asigurăm că acestea sunt cât mai sigure, inclusiv prin noi investiţii în măsuri de prevenţie a infectării, a căror eficacitate a fost demonstrată, precum acces la apă curată şi săpun în fiecare şcoală din lume”.

Potrivit ultimelor estimări, 24 de milioane de elevi riscă să abandoneze şcoala din cauza pandemiei, anulându-se astfel progresele înregistrate în privinţa participării şcolare în ultimele decenii. Programele nutriţionale din şcoli pot motiva copiii cei mai vulnerabili să revină pe băncile şcolii.

„Lipsa accesului la mesele nutritive oferite de şcoli pune în pericol viitorul a milioane dintre cei mai săraci copii ai lumii. Riscăm să pierdem o întreagă generaţie”, a declarat directorul executiv al PAM David Beasley. „Trebuie să ajutăm guvernele să redeschidă şcolile în siguranţă şi să ofere din nou hrană acestor copii. Pentru mulţi, masa nutritivă de care beneficiază la şcoală este singura pe care o primesc în ziua respectivă”.

În timpul pandemiei, s-a redus cu 30% gradul de acoperire a serviciilor nutriţionale esenţiale, inclusiv cea a programelor nutriţionale din şcoli, a celor de suplimentare cu micronutrienţi şi de promovare a nutriţiei în ţările cu venituri mici şi medii, precum şi cea a programelor ce vizează tratarea malnutriţiei severe la copii. În timpul carantinei naţionale din unele ţări, au fost oprite toate programele nutriţionale din şcoli.

Există puţine date la nivel mondial referitoare la impactul general provocat de închiderea şcolilor asupra nutriţiei copiilor. Cu toate acestea, studiile naţionale, datele anterioare legate de impactul crizelor asupra siguranţei alimentare şi a nutriţiei şi deficienţele nutriţionale înregistrate în prezent în rândul copiilor de vârstă şcolară şi al adolescenţilor oferă puternice motive de îngrijorare, se afirmă în cadrul raportului.

Conform datelor strânse înaintea pandemiei în cadrul unor anchete desfăşurate în 68 de ţări, înaintea declanşării pandemiei de COVID-19, în jur de 50% dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani au declarat că au suferit de foame. Alte date din 17 ţări au relevat faptul că, în unele ţări, până la două treimi dintre adolescenţii de 15–19 ani sunt subponderali. Şi peste jumătate dintre adolescentele din Asia de Sud sunt anemice.

Zonele din Africa de Vest cel mai grav afectate de epidemia de Ebola din 2014 au înregistrat o creştere a nesiguranţei alimentare în ţări care se confruntau deja cu un nivel ridicat al malnutriţiei. Aceeaşi tendinţă se observă deja în numeroase ţări în timpul actualei pandemii de COVID-19, inclusiv în statele din Africa Subsahariană şi din Asia de Sud.

Mesele oferite în şcoli sunt vitale nu doar pentru asigurarea nutriţiei, a creşterii şi a dezvoltării copiilor, ci şi pentru oferirea unui puternic stimulent copiilor – mai ales fetelor şi copiilor din comunităţile cele mai sărace şi mai marginalizate – pentru a reveni la şcoală după ridicarea restricţiilor. Cu cât copiii stau mai mult timp departe de şcoală, cu atât este mai mare riscul de abandon şcolar. Fetele se confruntă şi cu un alt risc, cel de a fi forţate să întreţină raporturi sexuale contra cost sau cel al căsătoriei timpurii.

Raportul subliniază că peste 70 de ţări oferă porţii alimentare la pachet, transferuri de bani sau tichete alimentare, soluţii temporare importante pentru milioane de copii. În primele nouă luni ale anului 2020, peste 13 milioane de elevi au beneficiat de sprijin din partea PAM prin intermediul şcolilor, comparativ cu 17,3 milioane în anul precedent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
şcoli,
criză nutriţională,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.