Criza nu-i iartă nici măcar pe cei din familia Simpson

Autor: Dorin Oancea Postat la 05 octombrie 2011 19 afişări

Viitorul seriei animate "The Simpsons" este oarecum incert după ce 20th Century Fox Television a anunţat că nu îşi mai poate permite să producă spectacolul fără o reducere masivă a costurilor. Vizaţi sunt în primul rând actorii care asigură vocile personajelor, a căror salarii trebuie să scadă cu 45%.

Un comunicat al companiei arată ca actuala schemă de plăţi nu mai poate fi asigurată; conducerea companiei crede că va ajunge la o înţelegere cu actorii.

Familia Simpson este serialul cel mai longeviv la televiziunile americane, fiind la al 23-lea sezon. Siteul The Daily Beast anunţa recent că principalele voci ale serialului - Homer (Dan Castellaneta), Marge (Julie Kavner), Bart (Nancy Cartwright) şi Lisa (Yeardley Smith) - au dificultăţi în renegocierea contractului, care la aducea până acum în jur de 8 milioane de dolari pe sezon.

Simpsonii au fost difuzaţi de mai mult de 100 de televiziuni din lumea întreagă, deţin o stea pe Hollywood Walk of Fame şi au adus încasări de miliarde de dolari în cele două decenii de existenţă.

Actuala dispută ar trebui finalizată până în decembrie, pentru ca scenariştii să poată începe să lucreze la noile episoade.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/criza-nu-i-iarta-nici-macar-pe-cei-din-familia-simpson-8839892
8839892
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.