Criza greceasca va continua sa afecteze cursul leului – Raiffeisen

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 28 iunie 2011 22 afişări

Deprecierea leului pe parcursul ultimei saptamani a fost legata de aversiunea la risc a investitorilor, in conditiile crizei datoriilor grecesti, dar a fost mai accentuata decat ar fi justificat-o conditiile din economie, considera analistii Raiffeisen.

Multi dintre investitorii straini de pe piata considera si ei ca leul este in prezent "mai slab decat ar fi fost necesar" si considera ca ar trebui sa apara aprecieri in perioada urmatoare.

"Totusi, incertitudinea generata de criza datoriilor din Grecia este de asteptat sa afecteze cursul leului in viitorul imediat. Pe termen mediu pot aparea anumite aprecieri, mai ales ca nu au existat schimbari la nivelul fundamentelor economice in Romania, dar pe termen scurt, leul ar putea fluctua tot in jurul valorii actuale", apreciaza Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank Romania.

In privinta dobanzii de politica monetara, care ar putea influenta la randul ei cursul de schimb, Dumitru nu se asteapta ca BNR sa modifice actualul nivel, de 6,25%, cu prilejul sedintei de politica monetara de miercuri.

Leul s-a apreciat usor marti, la 4,2115 lei/euro, fata de 4,2192 la cursul BNR de luni - departe insa de nivelul de 4,12 lei/euro, la care a incheiat luna mai.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/criza-greceasca-va-continua-sa-afecteze-cursul-leului-raiffeisen-8405668
8405668
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.