Covid-19: Trei familii pot forma o „bulă”, în care vor petrece de Crăciun, în Marea Britanie

Autor: Dorin Oancea Postat la 25 noiembrie 2020 134 afişări

Până la trei gospodării se vor putea întâlni în perioada de Crăciun, între 23 şi 27 decembrie, au decis liderii celor patru naţiuni britanice, conform BBC.

Covid-19: Trei familii pot forma o „bulă”, în care vor petrece de Crăciun, în Marea Britanie

Oamenii se pot întâlni în case, lăcaşuri de cult şi spaţii în aer liber, iar restricţiile de călătorie vor fi, de asemenea, uşurate.

Dar o „bulă de Crăciun” formată trebuie să fie „exclusivă” şi nu ar putea vizita pub-uri sau restaurante.

Liderii i-au îndemnat pe oameni să „se gândească cu atenţie la ceea ce fac”, pentru a menţine scăzut riscul creşterii transmisiei.

Ei au adăugat că „2020 nu poate fi un Crăciun normal”, dar familia şi prietenii se vor putea vedea într-un mod „limitat şi precaut”.

Unii oameni de ştiinţă au avertizat că relaxarea restricţiilor Covid în perioada festivă ar putea declanşa un alt val de infecţii şi alte decese.

Liderii din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au ajuns la acord într-o întâlnire care a avut loc marţi după-amiază.

Într-o declaraţie comună, aceştia au spus: „Chiardacă am stabilit reguli, întâlnirea cu prietenii şi familia de Crăciun va fi o decizie personală pe care o vor lua oamenii, având în vedere riscurile pentru ei şi pentru ceilalţi, în special pentru cei vulnerabili. Înainte de a se aduna de sărbători, sugerăm folosirea mijloacelor alternative, cum ar fi tehnologia sau întâlnirile în aer liber”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea britanie,
crăciun,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.