Coronavirus în România: Record de infectări pentru această săptămână şi 47 de decese

Autor: Andreea Tobias Postat la 11 septembrie 2021 111 afişări

Coronavirus în România: Record de infectări pentru această săptămână şi 47 de decese

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 2.648 de cazuri noi de coronavirus şi 47 de decese ale unor pacienţi bolnavi de COVID-19. Internările în ATI se apropie de 600.

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.118.549 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.064.834 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.648 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 261 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.961 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.09.2021 (10:00) – 11.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 47 de decese (25 bărbaţi şi 22 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Decesul înregistrat în judeţul Mehedinţi este al unui pacient infectat în Albania.

Dintre cele 47 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.454. Dintre acestea, 581 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 116 sunt minori, 108 fiind internaţi în secţii şi 8 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.260.460 de teste RT-PCR şi 2.674.138 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.652 de teste RT-PCR (5.932 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.720 la cerere) şi 32.160 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 18.891 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.171 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.414 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 107 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.877 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 575 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 10 septembrie, 802 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 143.750 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
bilanţ,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.