Coronavirus: 1.470 de cazuri noi şi 44 de decese, în ultimele 24 de ore

Autor: Andreea Tobias Postat la 29 septembrie 2020 129 afişări

Coronavirus: 1.470 de cazuri noi şi 44 de decese, în ultimele 24 de ore

1.470 de cazuri noi de coronavirus şi 44 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt internate 551 persoane. 

Până marţi, 29 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 125.414 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

100.636 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până marţi, 4.792 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.09.2020 (10:00) – 29.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbaţi şi 14 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.527. Dintre acestea, 551 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.338 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
cazuri,
inregistrare,
infectare,
pacienti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.