Contractul pentru privatizarea Oltchim NU A FOST SEMNAT. Diaconescu: Contractul este diferit faţă de cel iniţial

Postat la 24 septembrie 2012 18 afişări

Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini.

"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim", a declarat luni Dan Diaconescu, la ieşirea din Ministerul Economiei, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii OPSPI în vederea încheierii contactului de privatizare a Oltchim. Diaconescu a adăugat că avocaţii săi au rămas în sediul Ministerului Economiei pentru lămurirea situaţiei şi că după ce acest contract va fi încheiat el va vinde acţiunile pe care le-a cumpărat de la stat către cetăţeni "probabil, la preţul de pe bursă". Diaconescu a mai spus că termenul pentru semnarea contractului este de zece zile de la data adjudecării licitaţiei.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/contractul-pentru-privatizarea-oltchim-nu-a-fost-semnat-diaconescu-contractul-este-diferit-fata-de-cel-initial-10113508
10113508
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.