Consumul în 2011: mai puţin şi mai scump

Postat la 28 martie 2012 18 afişări

Cheltuielile pentru bunuri de larg consum au crescut cu 5,4% în monedă naţională în 2011 faţă de anul 2010. Creşterea a fost generată în principal de nivelul inflaţiei, în timp ce volumul scade cu aproximativ 1%, conform informaţiilor companiei de cercetare de piaţă GfK.

de Ioana Mihai

Segmentul produselor alimentare a crescut cu 12% în valoare, influenţat în special de creşterea preţurilor. Se observă un trend ascendent şi în cazul produselor de îngrijire personală şi al produselor de intreţinere a locuinţei, cu o creştere de 7%, respectiv 6% faţă de anul precedent.

Contrar tendinţei generale, cheltuielile pentru băuturi (sucuri, cafea, bere, apă) au fost mai mici cu 2% faţă de anul precedent. Chiar dacă gospodăriile achiziţionează aceste produse cu o frecvenţă mai mare (în special apa minerală), valoarea medie pe act de cumpărare este mai mică cu aproximativ 6%.

"Dacă în 2010 consumatorii ocazionali renunţau să mai cumpere anumite produse, anul 2011 a adus puţină relaxare care s-a reflectat în creşterea numărului de cumpărători pentru majoritatea categoriilor de bunuri de larg consum", declară Raluca Răschip, consumer goods director GfK România.

Dintre alimente, băuturile răcoritoare carbogazoase se numără printre categoriile cu cele mai mari scăderi în volum (-9%), urmate de ciocolata tablete (-8%) şi cafeaua măcinată (-6%). Iaurtul îşi menţine în continuare o rată de creştere ridicată (4-6%), însă doar produsele pentru îngrijirea locuinţei ne mai "răsfaţă" cu creşteri de două cifre (10% pentru produse universale pentru curăţenie, 13% pentru produse pentru spălat geamuri).

În ceea ce priveşte mărcile private, ele urmează un trend ascendent, acoperind 9% din piaţă în valoare în 2011, faţă de 7% în 2010. 95% din gospodăriile din România au cumpărat cel puţin o dată o marcă privată anul trecut. Aceasta arată potenţialul mare de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât ponderea acestora în totalul cheltuielilor de bunuri de larg consum este mai mică decât în Europa de Est (aproximativ 20%).

Categoriile cu cea mai mare pondere a mărcilor private rămân în continuare uleiul pentru gătit şi produsele din hârtie: prosoape de bucătărie, serveţele, batiste.

Un fenomen interesant îl constituie prezenţa mărcilor private în comerţul tradiţional - peste 60% din gospodăriile care şi-au făcut cumpărăturile în acest tip de format în 2011 au cumpărat cel puţin o dată şi un produs marcă privată.

La nivelul întregii ţări, comerţul modern câştigă teren în dauna celui tradiţional, fiind responsabil pentru 48% din cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (faţă de 45% în 2010). Cele mai dinamice tipuri de magazine în 2011 sunt hipermarketurile şi supermarketurile care au înregistrat creşteri de 16%, respectiv 14% în valoare, în special datorită atragerii unui număr mai mare de cumpărători.

Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
consum,
cheltuieli,
gfk,
cercetare
/actualitate/consumul-in-2011-mai-putin-si-mai-scump-9447536
9447536
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.