CONFERINŢA MEDIAFAX - IMM-urile vor accesa de la bănci sume în valută mai mici cu 25%, după restricţionarea creditării

Postat la 26 martie 2013 14 afişări

IMM-urile vor accesa de la bănci sume în valută mai mici cu 25%, după aplicarea regulamentului BNR care limitează creditarea companiilor în valută şi afectează în special firmele mici, fără acoperire la riscul valutar, potrivit Volksbank.

CONFERINŢA MEDIAFAX - IMM-urile vor accesa de la bănci sume în valută mai mici cu 25%, după restricţionarea creditării

 "Cele mai afectate domenii sunt firmele din agricultură care se adresează preponderent pieţei interne, beneficiarii fondurilor europene, IMM-urile mici care nu-şi permit să negocieze din poziţia lor contractele la cursul leu/euro", a declarat marţi şeful departamentului Dezvoltare Produse Companii din cadrul Volksbank, Anca Bălaşu, la conferinţa "Mediafax Talks about SMEs" organizată în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Regulamentul BNR 17/2012 prevede ca băncile să calculeze capacitatea de rambursare a creditelor în valută pentru firme în condiţii de depreciere severă a monedei naţionale, similare celor aplicate la creditele de consum, respectiv de 35,5% în raport cu euro, 40,9% faţă de dolar şi 52,6% faţă de francul elveţian.

Astfel, pentru partea de finanţare pentru care debitorul nu dovedeşte că dispune de acoperire naturală sau financiară la riscul valutar acesta va suporta un şoc pe cursul de schimb de 35,5% pentru euro 52,6% pentru franci elvetieni şi 40,9% pentru dolari americani, în cazul celorlalte valute fiind utilizată valoarea aferentă francilor elveţieni. Totodată, firmele vor fi supuse riscului de dobândă la împrumuturile în valută, şocul pe rata dobânzii fiind de 0,6% pentru toate monedele. Acesta nu se aplică însă în cazul creditelor cu dobândă fixă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/conferinta-mediafax-imm-urile-vor-accesa-de-la-banci-sume-in-valuta-mai-mici-cu-25-dupa-restrictionarea-creditarii-10692154
10692154
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.