Compania care face lucrurile altfel. Are peste 900 de angajaţi care lucrează de unde vor, iar dacă lucrează în cafenele firma le plăteşte consumaţia. Primesc chiar şi bani să îşi transforme casa în birou

Autor: Andra Stroe Postat la 11 iulie 2019 6481 afişări

Cate Huston este angajată a companiei Automattic, o multinaţională cu 930 de angajaţi.

Compania care face lucrurile altfel. Are peste 900 de angajaţi care lucrează de unde vor, iar dacă lucrează în cafenele firma le plăteşte consumaţia. Primesc chiar şi bani să îşi transforme casa în birou

În loc să piardă săptămânal mai multe ore în trafic, ea povesteşte că, alături de sutele de colegi, lucrează de acasă, în regim remote. „Cu toţii iubim libertatea oferită de acest job, dar şi faptul că uneori călătorim pentru a ne întâlni cu ocazia şedinţelor.”

Angajatorul său face parte dintr-o categorie mică, dar în creştere, a companiilor care aleg să nu aibă un sediu central. Conexiunile din ce în ce mai rapide pe Internet, aplicaţiile video şi de mesagerie precum şi creşterea numărului de softuri de monitorizare le permit anumitor firme să aleagă această opţiune. În schimb, acestea recrutează personal din mai multe oraşe şi le cer angajaţilor să lucreze de acasă sau din spaţii de co-working din zona în care locuiesc.

Angajaţii firmei Automattic lucrează din 70 de ţări diferite şi, în loc să plătească pentru un sediu central de birouri, compania plăteşte zborurile fiecăruia, pentru ca aceştia să poată participa cu regularitate la anumite şedinţe organizate de-a lungul anului.

De asemenea, îşi plătesc angajaţii pentru ca ei să îşi doteze corespunzător birourile de acasă sau îi ajută să îşi închirieze un spaţiu de lucru, fie le plătesc consumaţia, în cazul în care aceştia lucrează, de pildă, dintr-o cafenea.

„Se fac, cu siguranţă, economii importante atunci când lucrezi fără să ai un sediu de birouri. Nu eşti nevoit să plăteşti un spaţiu de birouri, în special în huburi de tehnologie precum Londra, San Francisco sau New York, unde preţurile sunt şocant de mari”, spune Cate Huston, citată de BBC. În schimb, spune că angajatorul său preferă să investească bani în întâlnirile anuale cu personalul, organizate nu oriunde, ci în destinaţii precum Thailanda.

Lucrul în regim remote câştigă teren rapid, alimentat de angajaţii independenţi sau cu program flexibil. Peste 1,54 de milioane de oameni lucrează de acasă pentru jobul principal, în urmă cu zece ani numărul acestora fiind de doar 884.000, potrivit unui sondaj realizat de Oficiul Naţional al Forţelor de Muncă din Marea Britanie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
birou,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.