Comisia Europeană a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru 2014 de la 2,7% la 2,5%

Postat la 22 februarie 2013 13 afişări

Comisia Europeană (CE) a înrăutăţit prognoza de variaţie a Produsului Intern Brut (PIB) al României pentru anul viitor la plus 2,5%, faţă de estimarea de 2,7% înaintată în toamnă, principalul motor de creştere urmând să fie cererea internă, în timp ce exporturile nete vor avea un aport negativ.

În privinţa anului în curs, CE a modificat prognoza de creştere economică de la 2,2% la 1,6%, estimarea fiind astfel adusă în linie cu cea înaintată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi cu cea pe care este fundamentat bugetul pe 2013.

Exporturile vor contribui negativ la creşterea economică din acest an, din cauza înrăutăţirii condiţiilor economice de pe principalele pieţe de export şi creşterii importurilor, potrivit prognozei economice de iarnă prezentate vineri de CE.

În privinţa cererii interne, investiţiile vor avea cel mai important aport pozitiv la creştere, deşi contribuţia acestui indicator va încetini în comparaţie cu anul trecut din cauza activităţii economice sub aşteptări din celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
prognoza,
creştere economică,
România
/actualitate/comisia-europeana-a-inrautatit-prognoza-de-crestere-economica-a-romaniei-pentru-2014-de-la-2-7-la-2-5-10587348
10587348
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.