Comisia Europeană a îmbunătăţit prognoza privind şomajul din România în 2013 şi 2014

Autor: Ioana Matei Postat la 22 februarie 2013 12 afişări

Comisia Europeană (CE) a modificat prognoza privind rata şomajului în România la 6,9% pentru acest an şi 6,8% pentru 2014, faţă de estimarea de 7,3% avansată în toamnă pentru ambele perioade, îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa forţei de muncă fiind însă încetinită de condiţiile economice dificile.

"În pofida climatului economic dificil, şomajul a fost redus de la 7,4% din forţa de muncă (grupa de vârsta 15-74) în 2011 la 7% în 2012. Totuşi, din moment ce măsurile active privind piaţa forţei de muncă vor rămâne de mică anvergură şi nu vor fi bine ţintite, şomajul nu este aşteptat să se reducă semnificativ în perioada de prognoză", notează Comisia Europeană în prognoza economică de iarnă prezentată vineri.

CE anticipează că şomajul în rândul tinerilor, aflat în prezent la cota de 23%, se va reduce uşor în acest an, dar va rămâne la un nivel ridicat.

Creşterile salariale vor fi mai importante în acest an în sectorul public decât în sectorul privat, pe fondul reîntregirii salariilor bugetarilor, notează CE.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Comisia Europeană,
prognoza,
România
/actualitate/comisia-europeana-a-imbunatatit-prognoza-privind-somajul-din-romania-in-2013-si-2014-10587903
10587903
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.