Colegiul Medicilor: Trebuie să construim spitale pentru a opri această „pandemie de incendii”

Postat la 11 noiembrie 2021 36 afişări

Colegiul Medicilor: Trebuie să construim spitale pentru a opri această „pandemie de incendii”

Reprezentanţii Colegiul Medicilor din România (CMR) susţin, după incendiul de joi dimineaţa la Spitalul de Boli Infecţioase din Prahova, că în ultimii ani nu s-au făcut investiţii şi că au avut loc „schimbări ale miniştrilor sănătăţii mai rapide decât anotimpurile”.

„Cine este de vină? Cine a greşit? Cum s-a întâmplat? Vom afla... Cum s-a aflat şi la Piatra Neamţ. Am văzut şi am auzit că oamenii care lucrau la spital sunt cercetaţi... Dar oare nu poate fi <cercetată şi trimisă în judecată> o întreagă perioadă, anii de zile în care nu s-au făcut investiţii, perioada în care personalul medical a trăit cu salarii de mizerie, perioada în care întreg sistemul medical a fost lăsat de izbelişte, la voia întâmplării, cu schimbări ale miniştrilor sănătăţii mai rapide decât anotimpurile?”, susţin reprezentanţii CMR într-un comunicat.

Aceştia spun că discuţiile de joi par luate cu copy&paste de la atâtea alte tragedii: „Iarăşi discutăm că spitalul nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Dar câte spitale din România au această autorizaţie? Este clar că trebuie să existe, spitalele să îndeplinească condiţii de siguranţă pentru pacienţi şi personal. Din păcate, vorbim de condiţii pe cât de importante, pe atât de dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit întocmai de multe dintre unităţile medicale din România din cauza infrastructurii, din cauza clădirilor vechi şi a circuitelor necorespunzătoare. Este un cerc vicios: cârpim în loc să construim, cârpelile cedează şi se întâmplă o nouă tragedie”.

Aceştia le transmit celor care vor să ridice o barieră între medici şi populaţie că „nu medicii construiesc spitale, nu medicii dau foc la spitale. Medicul şi pacientul sunt împreună în spitale. Medicul şi pacientul sunt de aceeaşi parte a baricadei – ambii doresc un sistem medical românesc funcţional”.

Medicii spun că prin vaccinare s-ar reduce presiunea asupra spitalelor Covid.

„Da, acest incendiu a avut loc tot într-un spital COVID, pentru că da, aceste unităţi şi personalul care le deserveşte sunt supuşi la o presiune extrem de mare. Să ne vaccinăm în speranţa că astfel vom reuşi să stopăm sau să limităm această pandemie de COVID-19 şi, implicit, să reducem presiunea pe spitale, dar şi să construim spitale pentru a opri această <pandemie de incendii în spitalele româneşti>, să se asigure fonduri şi să se cheltuiască corect şi transparent pentru achiziţia de sisteme de siguranţă şi de alertare, să fie angajaţi pompieri pentru a limita astfel de tragedii sau efectele unor astfel de incidente”, au mai transmis reprezentanţii CMR.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spitale,
incendiu,
construire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.