COD PORTOCALIU de ninsori până vineri dimineaţa. Vezi zonele afectate

Postat la 20 aprilie 2017 35 afişări

Meteorologii au emis noi atenţionări de vreme rea, valabile până vineri dimineaţa. Astfel, la ora 16.00 a intrat în vigoare un cod portocaliu de ninsori şi viscol în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi ploi în zona joasă a judeţelor Buzău şi Vrancea. Ninsorile se vor extinde şi în Moldova.

COD PORTOCALIU de ninsori până vineri dimineaţa. Vezi zonele afectate

"În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60...70 km/h, iar pe creste peste 80...90 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea. În zona joasă de relief a judeţelor Buzău şi Vrancea vor fi ploi importante cantitativ şi se vor cumula peste 50 l/mp", informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

O altă atenţionare cod portocaliu de ninsoare şi vânt va intra în vigoare joi la ora 18.00, fiind valabilă până vineri la ora 9.00, pentru zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali dar şi pentru Moldova.

"În cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70...80 km/h, viscolind zăpada", mai transmite ANM.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.