Ciucă înfruntă pandemia: Obiectivul Guvernului, economia deschisă

Postat la 20 ianuarie 2022 42 afişări

Ciucă înfruntă pandemia: Obiectivul Guvernului, economia deschisă

Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Alianţei pentru Turism, cu care a discutat, printre altele, despre guvernamentale de susţinere a industriei HORECA şi despre promovarea României ca destinaţie turistică şi sprijinirea turismului balnear.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, joi, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Alianţei pentru Turism.

Guvernul informează că discuţiile au fost axate asupra măsurilor guvernamentale de susţinere a industriei HORECA, soluţionarea dificultăţilor legate de asigurarea forţei de muncă în acest sector, predictibilitatea normelor de sănătate publică, promovarea României ca destinaţie turistică şi sprijinirea turismului balnear şi că prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat ca program de susţinere a sectoarelor economice afectate de măsurile de protecţie împotriva pandemiei COVID-19 reintroducerea şomajului tehnic, decizie luată în şedinţa de ieri a Guvernului, în scopul sprijinirii angajaţilor şi angajatorilor, în egală măsură.

”Obiectivul Guvernului este să sprijine cetăţenii şi să menţină sectoarele economice deschise, în condiţiile crizei sanitare cu care ne confruntăm. Vă considerăm partenerii Guvernului în acest demers. Vă stăm la dispoziţie pentru dialog şi vă invit să găsim împreună soluţii pentru susţinerea sectorului HORECA, pentru promovarea turismului românesc şi a turismului balnear, care are un potenţial colosal”, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Danel Cadariu, a informat că joi au început plăţile către Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exporturilor (AIMMAIPE) pentru a doua prorată, în sumă de peste 1,1 miliarde lei, în aplicarea schemei de ajutor de stat HoReCa, de care vor beneficia 8.294 de firme din sector. Aceste plăţi vin în completarea celor efectuate până la data de 31.12.2021, realizate pentru toţi beneficiarii contractaţi, la o primă prorata de 46,87%, însumând aproape 1 miliard de lei.

Schema HoReCa a fost lansată în anul 2021 pentru a despăgubi întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19, printr-un ajutor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. Totodată, a fost reluată discuţia privind implementarea măsurii HoReCa 2 care să aibă la bază acelaşi instrument de ajutor de stat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
pandemie,
deschidere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.