Cîţu: Prin alocarea a 7% pentru investiţii se susţin creşterile de pensii şi salarii

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 20 decembrie 2021 63 afişări

„Pachetul social propus de PSD a fost acceptat doar cu condiţia ca 7% din buget să se ducă către investiţii”, spune preşedintele PNL, Flotrin Cîţu. El apreciază că alocarea a minimum 7% pentru investiţii ar susţine creşterea pensiilor şi salariilor.

Cîţu: Prin alocarea a 7% pentru investiţii se susţin creşterile de pensii şi salarii

„Când s-a negociat această coaliţie de guvernare, pachetul social propus de PSD a fost acceptat doar cu condiţia ca 7% din buget să se ducă către investiţii. Nu e doar doar o ambiţie a PNL. Este singurul mod prin care poţi să susţii acel pachet social. Fără resursele pentru investiţii, pachetul social nu are sustenabilitate pe termen lung şi creează dezechilibre”, spune Florin Cîţu.

El afirmă că va fi discutată situaţia bugetului în interiorul PNL.

„Nu este un moft cererea de 7%. A fost negociat pentru a susţine creşterea de pensii şi salarii”, adaugă Cîţu.

Cîţu a fost întrebat dacă bugetul poate fi aprobat până la finalul anului.

„Până la urmă este şi varianta în care premierul îşi asumă acest buget şi vom vedea după aceea. Poate face şi asumarea răspunderii - înţeleg că e o decizie CCR care spune că nu se poate”, conchide liderul PNL.

Contează execuţia, nu propunerea, este reacţia lui Marcel Ciolacu la nemulţumirea lui Florin Cîţu în privinţa alocării doar a 6,7% din PIB pentru investiţii. „Oricum, faţă de anul trecut, de la 5,4 la 6,7%, e o diferenţă consistentă”, a spus luni preşedintele PSD.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
buget,
investiţii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.