Cîţu: 500.000 de persoane din rândul populaţiei generale, înscrise pe platforma de vaccinare

Autor: Cosmin Pirv Postat la 14 martie 2021 96 afişări

Cîţu: 500.000 de persoane din rândul populaţiei generale, înscrise pe platforma de vaccinare

Premierul Florin Cîţu susţine că aproximativ 500.000 de persoane din rândul populaţiei generale sunt înscrise pe platforma de vaccinare. „Etapa a III-a de vaccinare începe mâine (luni-n.r.)”, a anunţat şeful Guvernului.

„Este foarte simplu. Dacă doriţi să vă vaccinaţi, înscrierea se face prin intermediul listelor de aşteptare. Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale.

Programarea se face online sau prin call center! Apoi veţi primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care aţi optat”, a scris duminică dimineaşa premierul pe Facebook.

Acesta susţine că vaccinarea nu este obligatorie, dar este singura soluţie pentru a reveni la normalitate cât mai curând.

Conducerea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV) a anunţat, vineri seară, că a derulat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care a vizat operaţionalizarea listelor de aşteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19, începând cu data de 15 martie.

Astfel, în momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populaţia generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie 2021.

După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de aşteptare.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va realiza în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

• persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;

• persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);

• persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât şi prin apelarea numărului de call center, iar modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:

- Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.

- Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare in ziua şi in intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate si nu este necesar sa confirme programarea.

Persoana înscrisă în lista de aşteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccinare,
florin cîţu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.