China extinde ancheta în cazul GlaxoSmithKline. Cel puţin patru multinaţionale farmaceutice, investigate

Postat la 17 iulie 2013 44 afişări

China investighează cel puţin patru companii farmaceutice multinaţionale, extinzând ancheta în cazul GlaxoSmithKline (GSK), potrivit unui avocat din Hong Kong a cărui firmă acordă consultanţă companiilor în privinţa combaterii corupţiei transfrontaliere.

China extinde ancheta în cazul GlaxoSmithKline. Cel puţin patru multinaţionale farmaceutice, investigate

 Investigaţia arată atenţia sporită acordată de autorităţile chineze anchetelor referitoare la corupţia din industria farmaceutică, China, cea mai populată ţară a lumii, fiind confruntată cu creşterea preţurilor medicamentelor, transmite Bloomberg.

Producătorii de medicamente sunt anchetaţi de autorităţile de reglementare locale, iar rezultatele ar putea atrage noi întrebări din partea oficialilor de la Beijing şi analize din partea guvernului SUA, potrivit legii practicilor de corupţie în străinătate (Foreign Corrupt Practices Act).

"Avem cunoştină de patru companii farmaceutice care sunt investigate de autorităţi locale anti-corupţie", a declarat Wendy Wysong, şef de departament la firma de avocatură Cliffors Chanse. Ea a refuzat să precizeze numele companiilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/china-extinde-ancheta-in-cazul-glaxosmithkline-cel-putin-patru-multinationale-farmaceutice-investigate-11127609
11127609
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.