CFR vrea să obţină 50 mil.lei din eficientizarea activităţii de patrimoniu şi vânzarea de fier vechi

Postat la 22 martie 2013 23 afişări

CFR SA vrea să obţină în acest an venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei în urma eficientizării activităţii de patrimoniu şi valorificării deşeurilor feroase, a anunţat vineri administratorul reţelei feroviare.

CFR vrea să obţină 50 mil.lei din eficientizarea activităţii de patrimoniu şi vânzarea de fier vechi

 "Principalele măsuri operaţionale care vor fi implemetate la nivel naţional, în perioada imediat următoare, vizează eficientizarea activităţii comerciale prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorificare a fierului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni", se arată într-un comunicat al companiei de stat.

Măsurile vor duce la încasarea unor venituri estimate pentru anul în curs la peste 50 de milioane de lei.

Compania arată, de asemenea, că directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanţii sucursalelor feroviare, mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare a forţei de muncă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cfr-vrea-sa-obtina-50-mil-lei-din-eficientizarea-activitatii-de-patrimoniu-si-vanzarea-de-fier-vechi-10683720
10683720
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.