Centura Ploieşti Vest, redeschisă circulaţiei la capacitate maximă

Autor: Ioan Dornescu Postat la 15 noiembrie 2013 40 afişări

Centura Ploieşti Vest a fost redeschisă vineri circulaţiei rutiere la capacitate maximă, nemaiexistând sectoare cu întreruperi sau lucrări la partea carosabilă, a anunţat CNADNR, într-un comunicat.

"Lucrarea de lărgire la 4 benzi a centurii Ploieşti Vest a fost inaugurată cu mare fast de fostul premier Emil Boc în august 2010, deşi prezenta defecte majore de execuţie. Această construcţie a fost executată la acea vreme de firma lui Costel Căşuneanu, client de casă al Partidului Democrat Liberal (PDL)", se spune în comunicat.

Din cauza erorilor de execuţie, la un an de la inaugurare, centura a fost închisă pentru remedierea acestora.

Prima parte a lucrărilor de reabilitare a fost finalizată în a doua jumătate a anului 2012, iar la 27 mai 2013 au fost începute lucrările de reparaţii la trei din cele mai importante pasaje: Pasaj pe Centura Ploieşti Vest (DN 1) km.9 + 004 la Ploieşti; Pasaj pe Centura Ploieşti Vest (DN 1) km.10+305 peste DN 72; Pasaj pe Centura Ploieşti Vest (DN 1) km.10+604 la Ploieşti, acestea fiind finalizate în prezent, potrivit sursei citate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CENTURĂ,
PLOIEŞTI,
/actualitate/centura-ploiesti-vest-redeschisa-circulatiei-la-capacitate-maxima-11690815
11690815
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.