Cel puţin cinci morţi şi peste 1.000 de sinistraţi în Chile, după o furtună puternică - VIDEO

Autor: Ioana Bojan Postat la 10 august 2015 82 afişări

Cel puţin cinci persoane au murit şi peste o mie sunt sinistrate, după o furtună puternică produsă în nordul şi centrul statului Chile, a anunţat Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă (Onemi), citat de AFP în pagina electronică.

Două persoane au murit în regiunea Valparaiso, situată la 120 de kilometri vest de Santiago, unde au fost observate valuri de peste 10 metri înălţime. Alte trei persoane au murit în regiunea Antofagasta, situată la 1.350 de kilometri nord de capitala chiliană.

"Din nefericire, confirmăm trei decese, doi adulţi şi un minor", a declarat subsecretarul de stat din Ministerul de Interne Mahmud Aleuy, în cadrul unei conferinţe de presă la Santiago.

Ploi puternice s-au înregistrat sâmbătă în centrul ţării, după care s-au deplasat duminică spre nord, în regiunea Antofagasta, provocând torente de noroi şi pietre.

Onemi a înregistrat 1.100 de persoane sinistrate, în timp ce alte patru persoane au fost rănite şi peste 800 evacuate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHILEÂ,
FURTUNĂ,
VICTIME
/actualitate/cel-putin-cinci-morti-si-peste-1-000-de-sinistrati-in-chile-dupa-o-furtuna-puternica-video-14670385
14670385
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.