Cel mai nou pariu al domnului Mario Draghi

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 07 iulie 2013 85 afişări

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că instituţia va menţine "pe o perioadă extinsă" ratele dobânzilor la nivelul scăzut din prezent sau le va reduce şi mai mult - un anunţ neobişnuit, ţinând cont de tradiţia BCE de a-şi menţine deschise opţiunile de viitor.

Cel mai nou pariu al domnului Mario Draghi

Coroborat cu anunţul Băncii Angliei că va continua operaţiunile de relaxare monetară, anunţul lui Draghi a umplut joi de euforie pieţele europene de acţiuni, cu cea mai mare creştere într-o singură zi a indicelui paneuropean FTSEurofirst 300, cu 2,4%.

Fermitatea ambelor bănci contrastează puternic cu poziţia Rezervei Federale a SUA, care a sugerat recent va pune capăt programului de stimulare artificială a pieţelor cu ajutorul tiparniţei de bani. În plus, pentru BCE este neobişnuit să ofere pieţelor astfel de promisiuni clare. "O perioadă extinsă este o perioadă extinsă. Nu e vorba doar de 6 sau 12 luni", a spus Draghi, adăugând că BCE rămâne deschisă la orice opţiune în privinţa dobânzilor, inclusiv la ideea unor rate negative ale dobânzii la depozite.

Intervenţia verbală energică a lui Draghi a fost menită în special să combată aşteptările speculatorilor privind posibilitatea de a forţa randamente mai mari la obligaţiunile guvernamentale emise de ţările cu probleme din zona euro, în primul rând Portugalia şi Spania, în contextul în care criza de guvern din Portugalia a dus la o creştere bruscă a randamentelor la obligaţiunile vândute de statul portughez.

În septembrie trecut, Mario Draghi a lansat un program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni (OMT - Outright Monetary Transactions), cu scopul de a reduce dobânzile cerute de creditori statelor cu probleme. De atunci încoace, randamentele la obligaţiunile ţărilor cu probleme din zona euro au rămas la niveluri confortabile, evitând noi crize de genul celor care au silit Grecia, Irlanda şi Portugalia să apeleze la ajutorul de urgenţă al UE şi al FMI.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cel-mai-nou-pariu-al-domnului-mario-draghi-11105559
11105559
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.