Cea mai mică inflaţie de după 1990: rata anuală a coborât la 3,45% în septembrie

Postat la 11 octombrie 2011 19 afişări

Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an, reiese din datele publicate marţi de INS.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara săptămâna trecută, la Romania Financial Forum 2011, că rata anuală a inflaţiei a coborât sub 4% în septembrie şi a intrat astfel în ţinta BNR. Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%, dar are o prognoză uşor mai ridicată, de 4,6%. Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, afirma în urmă cu două săptămâni că România are şansă istorică de a reduce inflaţia la niveluri de sub 3% în următorii ani, scenariu posibil dacă politica monetară a băncii centrale va fi sprijinită "în mod ferm" de politicile fiscale şi salariale. De asemenea, viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat că rata inflaţiei va reintra în intervalul ţintit până la sfârşitul acestui an şi se va păstra şi anul viitor în apropierea ţintei. BNR nu a mai atins ţinta de inflaţie din 2006, când rata anuală s-a situat la 4,87%.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
inflatie,
nivel,
financiar,
scadere,
ins
/actualitate/cea-mai-mica-inflatie-de-dupa-1990-rata-anuala-a-coborat-la-3-45-in-septembrie-8855787
8855787
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.