Ce spune Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci americane, despre evoluţia economiei

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 17 octombrie 2020 361 afişări

Ce spune Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci americane, despre evoluţia economiei

Asia este mai poziţionată pentru o recuperare rapidă a economiei comparativ cu restul planetei deoarece a reuşit, în mare parte, să controleze transmiterea coronavirusul, a declarat Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, potrivit CNBC.

Andrew Tilton, principalul economist pentru zona Asiei din cadrul băncii, spune că nivelul cheltuielilor de consum din Asia s-a mişcat greu deoarece, spre deosebire de SUA, măsurile de stimulare a economiei nu au fost direcţionate către veniturile cetăţenilor.

Restricţiile de circulaţie, declanşate de pandemia de coronavirus, au lovit din plin marile economii, însă există în prezent un „avânt rezonabil” la nivel mondial, spune Tilton. Ultimii indici ai producţiei şi serviciilor au oferit rezultate bune în ultima lună, sugerând că dinamica sectorului industrial rămâne în teritorii relativ pozitive.

„Încă suntem optimişti vis-a-vis de recuperarea din 2021”, adaugă economistul.

Creşterile înregistrate în ultimele luni de exporturi şi sectorul manufacturier au ajutat produsul intern brut (PIB) al Vietnamului să se majoreze cu 2,62% în T3 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Pe lângă R.P. Chineză, Vietnamul este singura economie majoră a Asiei care va raporta creşteri la finalul lui 2020”, a declarat Priyanka Kishore – şeful diviziei pentru India şi Asia de Sud-Est din cadrul firmei de cercetare Oxford Economics.

Economiile asiatice vor beneficia de pe urma creşterilor puternice ale companiilor chineze, spune David Chao, membru în cadrul grupului american Invesco, însă totul depinde de „ritmul în care consumul din China va reveni la normal”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asia,
recuperare,
goldman sachs,
cheltuieli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.