Ce se întâmplă când o monedă naţională se prăbuşeşte? Întrebaţi Bulgaria

Postat la 14 decembrie 2011 15 afişări

Cu cincisprezece ani în urmă, Bulgaria şi România s-au confruntat cu o inflaţie galopantă corelată cu o criză financiară. Bucureştiul a evitat la li­mi­tă căderea liberă, dar Sofia a fost mai pu­ţin norocoasă şi a trecut printr-un colaps de ge­nul celui pe care Grecia încearcă în prezent să îl evite.

"Au fost timpuri foarte grele. Salariul meu va­lora pe zi ce trece din ce în ce mai puţin şi puteam cum­păra cu el tot mai puţine lucruri", spune Krassimira Komneva de la Most Foundation din Sofia, o organizaţie de ocupare a forţei de muncă. În 1996, Komneva lucra într-o companie de construcţii. Aceasta îşi aminteşte cum erau salariile când moneda s-a prăbuşit, scrie euobserver.com. "După o lună, când am primit salariul, valora mult mai puţin decât mă aşteptam. Toţi ne-am grăbit să cumpărăm alimente, pâine şi ulei. Pre­ţu­rile o luaseră pur şi simplu razna", îşi aminteşte ea. În Bulgaria, în 1996 inflaţia era de 174,4%, atingând un an mai târziu recordul de 1.077,5%. Moneda naţională s-a depreciat de la 500 de leva pentru un dolar la sfârşitul lui 1996, la 2.200 de leva pentru un dolar în luna februarie 1997.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
prabusire,
moneda,
financiar,
bulgaria
/actualitate/ce-se-intampla-cand-o-moneda-nationala-se-prabuseste-intrebati-bulgaria-9059608
9059608
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.