Ce au făcut la Sibiu profesori de la Harvard şi Universitatea din Chicago, alături de bancheri de pe Wall Street

Autor: Ioana Matei Postat la 04 august 2017 198 afişări

Ce au făcut la Sibiu profesori de la Harvard şi Universitatea din Chicago, alături de bancheri de pe Wall Street

În perioada 21 – 30 iulie, a avut loc la Sibiu cea de a 10-a ediţie a şcolii de vară pe teme de finanţe Young Leaders Club – Finance. Evenimentul a fost organizat de Young Leaders Club în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Printre speakerii de la aceasta ediţie se numără Ralph Acampora - părintele analizei tehnice şi unul dintre cei mai respectaţi analişti de pe Wall-Steet, Christof Ruhl - Directorul global de cercetare al ADIA şi fostul Economist Şef al Bristish Petroleum, Cris Doloc - Profesor la Universitatea din Chicago, Marion Laboure - Profesor la Universitatea Harvard şi Marian Micu - Director de Cercetare în cadrul diviziei de investiţii a Credit Suisse.

”În acest an, un număr total de peste 400 de tineri şi-au exprimat interesul pentru acest eveniment care a devenit de tradiţie. Dintre ei, cei mai buni 30 au fost  selectaţi să participe la unul dintre cele mai căutate programe de vară din Europa de Est. În cele zece ediţii de până acum, programul a atras participanţi dintr-un numar de 36 de ţări, dintre care menţionam: SUA, Germania, Franţa, China, India, Rusia, Spania, Ucraina, Azerbaijan, Polonia sau Bulgaria. De asemenea, anual participă un număr de cel putin 10 studenţi români de la universităţi de top din Europa şi SUA.”, spune Florin Grosu – Preşedintele Young Leaders Club.

Pe parcursul a 10 zile, cei 30 de tineri au fost provocaţi pe teme avansate de finanţe şi investment banking, macroeconomie, investiţii în pieţe emergente sau construirea unui portofoliu de acţiuni.  În plus, participanţii au simulat tranzacţii prin implicare într-un joc de trading inter-bancar, unic în Europa, în decursul căruia aceştia au fost în competiţie pe pieţe fictive de valute şi acţiuni.

“Am văzut iniţiative similare la cele mai bune universităţi din lume şi YLC-Finance este un success din ce în ce mai mare în fiecare an. Toţi speakerii străini care participă sunt impresionaţi de calitatea programului.”  spune Cris Doloc de la University of Chicago, cel care a fost speaker la ultimele două ediţii ale programului.

”O combinaţie de excepţie: profesori din universităţi de renume, profesionişti de top din industria pieţelor de capital şi a investiţiilor şi un grup motivat de 30 de tineri atent selecţionaţi. Partenerii noştri, Young Leaders Club, au reuşit să dezvolte de-a lungul celor 10 ani acest program de vară, şi să îl aducă la nivelul excelenţei, program necesar prin complementaritatea oferită oricărei pregătiri formale. Studenţii au şansa nu doar să afle noutăţile din domeniul de la cei mai buni specialişti, ci şi să aibă acces la oportunităţi de dezvoltare viitoare sau de angajare în organizaţii importante ”, prorector Livia Ilie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.