Ce amendă primeşti dacă porţi mască din material textil sau de plastic, începând de sâmbătă

Postat la 08 ianuarie 2022 745 afişări

Ce amendă primeşti dacă porţi mască din material textil sau de plastic, începând de sâmbătă

Noi restricţii aprobate de guvern în contextul valului 5 al pandemiei COVID-19 intră în vigoare sâmbătă, 8 ianuarie. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în aer liber, nemaifiind permise măştile din pânză sau plastic, ci doar cele de tip medical sau FFP2.

Astfel, de  sâmbătă, cine merge într-un spaţiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei. „Este ca şi cum nu ar avea mască”, declara ministrul de Interne, Lucian Bode, într-un interviu pentru Digi24.

Guvernul a aprobat Hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu 8 ianuarie, precum şi măsurile care se aplică pe durata acesteia, în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-9.Magazinele şi restaurantele pot rămâne în continuare deschise până la ora 22.00.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amenda,
incepere,
plastic

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.