Cât de plauzibilă este revenirea la normalitate la 1 iunie şi când vom renunţa la mască

Autor: Laura Buciu Postat la 08 aprilie 2021 91 afişări

Revenirea la normalitate la 1 iunie este un obiectiv asumat în condiţiile în care va fi atinsă ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate, iar renunţarea la mască va reprezenta „ultima redută”, a declarat, miercuri, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Cât de plauzibilă este revenirea la normalitate  la 1 iunie şi când vom renunţa la mască

Întrebat, miercuri seara, la TVR 1, dacă termenul de 1 iunie pentru revenirea la normalitate este realizabil, Valeriu Gheorghiţă a răspuns afirmativ, cu condiţia ca cel puţin 5 milioane de români să se vaccineze până la finalul lunii mai.

„Nu este o poveste (revenirea la normalitate la 1 iunie – n.r.). Este un început. Important este să atingem acel obiectiv de cel puţin 5 milioane de persoane vaccinate până la sfârşitul lunii mai. Putem să atingem această ţintă cu o condiţie: ca persoanele să se adreseze centrelor de vaccinare”, a spus Gheorghiţă.

Medicul a precizat că a început campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie, în judeţul Timiş fiind vorba de 50 de astfel de cabinete, urmând ca proiectul să fie extins la nivel naţional la peste 3.000 de medici de familie, care vor începe vaccinarea din 4 mai.

De asemenea, dr. Valeriu Gheorghiţă a spus că vor mai fi deschise aproximativ 144 de cabinete noi pentru vaccinul Pfizer, care vor începe vaccinarea propriu-zisă pe 13 aprilie. Totodată, pe 20 aprilie vor fi deschise alte 41 de cabinete noi cu Pfizer, au fost deschise alte 12 cabinete noi cu Moderna şi din 20 aprilie va începe vaccinarea în centre mobile, mai ales în localităţile rurale, unde va fi distribuit serul de la compania Johnson&Johnson, care va fi recepţionat, cel mai probabil, pe 19 aprilie.

„Toate aceste lucruri vor trebui să ne ajute să accelerăm ritmul de vaccinare, să depăşim cel puţin 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Este important să atingem această ţintă”, a spus Valeriu Gheorghiţă, care recunoaşte, însă, că din cauza neîncrederii faţă de vaccinul AstraZeneca, vaccinarea în România este sub estimările iniţiale.

„Această neîncredere în vaccinul de la AstraZeneca se vede în ceea ce noi anticipam că vom avea la acest moment. Calculele mele estimau cel puţin 80.000 de persoane vaccinate, însă sigur că această reticenţă se vede. Din estimările mele sunt minus 25.000 de persoane. Avem o capacitate mult mai mare de vaccinare în centrele cu AstraZeneca. Este clar că vorbim de o diminuare a adresabilităţii importantă”, a declarat dr. Gheorghiţă.

Întrebat când vor putea renunţa români la purtarea obligatorie a măştii, dr. Gheorghiţă a spus: „Cu siguranţă vor fi stabilite nişte momente care vor fi considerate potrivite pentru a ridica o serie de restricţii. În primul rând cred că se va recurge de la partea de obligativitate, la partea de înalt recomandat, mai ales pentru anumite condiţii. Probabil că la un moment dat, în anumite condiţii, cum se întâmplă în SUA (...), unde se dă posibilitatea persoanelor care se întâlnesc în grupuri mici, fiind toţi vaccinaţi, să nu mai poarte masca de protecţie. (...). Probabil că aceste măsuri se vor lua treptat, etapă cu etapă, însă, aşa cum am spus şi cu altă ocazie, la masca de protecţie se va renunţa ultima oară, va fi ultima redută”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mască,
gheorghiţă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.