Carrefour: Ne implicam in productie pentru a evita ”accidentele” din oferta

Postat la 28 octombrie 2010 39 afişări

”Intr-o perioada in care poluarea este tot mai intensa iar industrializarea masiva produce dezechilibre in domeniul agroalimentar, noi ne implicam activ in productie, prin stabilirea de parteneriate cu furnizorii nostri”, declara Monica Coliu, director produse proaspete in cadrul Carrefour Romania, cea mai mare retea de hipermarketuri de pe piata romaneasca in functie de cifra de afaceri.

Pe piata romaneasca reteaua a lansat prin intermediul "Filiera Calitatii Carrefour" un parteneriat cu un agricultor roman pentru morcovii vanduti in magazine. Este al treilea parteneriat de acest fel dupa cele incheiate cu firma Marex pentru carnea de porc si cu Romavet pentru pastrav proaspat. Prin noul contract, Big Land Company, care detine marca "Ferma Stoian - Legume Romanesti", va vinde anual prin intermediul Carrefour 600 de tone de morcovi. "Pretul la raft nu va fi mai mare decat pentru alte sortimente de morcovi", spune Coliu, desi costurile de productie sunt mai mari fata de culturile pe care le mai produce Big Land, prin prisma analizelor suplimentare pe care trebuie sa le realizeze.

Carrefour deruleaza acest program la nivel mondial de 30 de ani, cu aproximativ 35.000 de producatori din 17 tari de pe trei continente. In ce consta insa implicarea retelei in acest parteneriat? In primul rand, retailerul a trasat un caiet de sarcini, are un cuvant de spus in alegerea sortimentelor de morcovi ce urmeaza sa fie plantati, are cerinte stricte de calitate pe parcursul intregului proces - de la cultura, recontare, ambalare (in pungi de 1 kg) si pana la intreg procesul de depozitare si livrare. Spre exemplu, Carrefour supervizeaza procesele de fertilizare a solului, conservarea fara tratament dupa recoltare si rotirea culturilor, morcovii neputand fi cultivati doi ani consecutiv in acelasi spatiu.

Pentru a putea fi livrati pe tot parcursul anului, morcovii sunt depozitati in spatii cu temperatura si umiditate controlata iar apoi transportati in conditii similare. "Zona in care este cultivat morcovul pentru care am semnat acest contract are traditie in culturile de legume", spune Coliu.Reteaua Carrefour a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,1 miliarde de euro in 2009. Pe segmentul hipermarket mai sunt prezente in Romania retelele Real, Auchan, Cora si Kaufland (cu profil discount). Singura retea romaneasca de profil, Pic, a intrat in insolventa anul trecut si a inchis toate magazinele.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
retail,
Carrefour,
productie,
Monica Coliu
/actualitate/carrefour-ne-implicam-in-productie-pentru-a-evita-accidentele-din-oferta-7601777
7601777
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.