Carpatica lansează un nou produs pentru refinanţarea cardurilor de credit

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 06 octombrie 2011 43 afişări

Banca Comercială Carpatica a lansat un nou produs de refinanţare, Visa Smart, destinat clienţilor care vor să-şi adune mai multe carduri de credit într-unul singur.

Pentru cardul Visa Smart, limita liniei de credit este de maximum 10.000 euro sau echivalent în lei calculat la cursul BNR de la data cererii, dar nu mai mult de şase venituri lunare nete obţinute de solicitant şi/sau soţ/soţie. Perioada de graţie este de maximum 55 de zile, atât pentru plăţile cu cardul efectuate la comercianţi, cât şi pentru retragerile de numerar de la ATM/POS. În fiecare lună, clientul trebuie să ramburseze 5% din suma utilizată.

Cardul are utilizare internaţională, fiind convertibil în valută şi posibil de utilizat în mediul electronic, la orice terminal ATM şi POS care poartă însemnele de acceptare ale mărcii Visa. Comisionul este zero la plata produselor şi a serviciilor la comercianţii din ţără şi străinătate, precum şi la plata facturilor de telefonie şi utilităţi.

Cardul poate fi folosit şi pentru alte operaţiuni la ATM, precum schimbarea PIN, interogarea de sold, listarea extrasului cu ultimele 10 operaţiuni efectuate cu cardul, precum şi plata fără comision a facturilor de telefonie (Orange, Vodafone, Romtelecom), precum şi a altor servicii de utilităţi (E.ON Energie SA, Electrica Furnizare SA).

Visa Smart urmează lansării creditului OneSmart, destinat refinanţării creditelor ipotecare şi/sau de consum pentru persoane fizice. "Dacă prin OneSmart se pot cumula mai multe credite într-unul singur şi să plăteşti o singură rată mai mică, la fel se întâmplă şi în cazul persoanelor care au mai multe carduri de credit, overdraft ş.a.m.d. şi doresc să le adune într-unul singur", a comentat Georgiana Mincu, director executiv al reţelei de retail a Băncii Comerciale Carpatica.

Carpatica, instituţie de credit controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, a raportat pierderi de 36,5 milioane de euro în 2010 şi de 4,3 milioane de euro în primul semestru din 2011.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/carpatica-lanseaza-un-nou-produs-pentru-refinantarea-cardurilor-de-credit-8843967
8843967
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.