Care este miza liberalizării pieţei de energie: O piaţă de 4 miliarde de lei deţinută de 4 furnizori. 59 de furnizori urmează să se bată pe piaţa liberă a consumatorilor casnici

Autor: Răzvan Botea Postat la 07 ianuarie 2021 148 afişări

Piaţa reglementată a energiei electrice pentru consumatorilor casnici, în valoare de 4 miliarde de lei, are circa 8,4 mil. de consumatori. De la 1 ianuarie 2021 piaţa energiei electrice a fost complet liberalizată, ceea ce înseamnă că fiecare consumator poate alege o ofertă de pe piaţa concurenţială a furnizorilor de energie electrică.

Care este miza liberalizării pieţei de energie: O piaţă de 4 miliarde de lei deţinută de 4 furnizori. 59 de furnizori urmează să se bată pe piaţa liberă a consumatorilor casnici

Piaţa reglementată a energiei electrice pentru consumatorilor casnici, în valoare de 4 miliarde de lei, are circa 8,4 mil. de consumatori. De la 1 ianuarie 2021 piaţa energiei electrice a fost complet liberalizată, ceea ce înseamnă că fiecare consumator poate alege o ofertă de pe piaţa concurenţială a furnizorilor de energie electrică.

Cu toate acestea, Dumitru Chisăliţă, analist din energie şi preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, este de părere că numai 10% din consumatori vor migra în piaţa liberă, din cauza lipsei de informare în ceea ce priveşte liberalizarea preţului la energie electrică pentru populaţie.

„În primul an, dacă lucrurile merg cum au mers în prezent, nu vom avea mai mult de 10% (clienţi care să treacă în piaţa liberă – n. red.). Dacă am avea o pregătire corespunzătoare a liberalizării pieţei de energie, deşi nu avem niciun semn în acest sens, poate că am putea atinge în primul an 25% din piaţă în zona asta”, a spus Dumitru Chisăliţă.

În anul 2019, piaţa reglementată pentru consumatorii casnici de energie a fost în valoare de 3,9 miliarde de lei şi s-a împărţit între Electrica (51%), Enel (21%), Cez (12%) şi E.On (16%), arată un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Cei 4 furnizori deservesc 8,4 mil. de clienţi casnici. Datele de pe primele trei trimestre arată că piaţa a fost, în total, de 2,9 mld. de lei, în creştere cu câteva procente faţă de 2019.

Din totalul pieţei de energie electrică pentru consumatorii casnici, cei patru furnizori deţin peste 80%.

Odată cu liberalizarea totală a pieţei de energie electrică, consumatorii casnici pot alege din ofertele a 59 de furnizori.

Procesul de liberalizare a iscat un scandal la finalul anului trecut. Analiştii din energie au arătat că pentru consumatorii casnici care nu vor alege oferta unui furnizor din piaţa liberă, se aplică „preţul de serviciu”, care este cu până la 26% mai mare decât preţurile din piaţa liberă. Cu o lună înainte de liberalizare, 90% dintre clienţii casnici nu ştiau de acest proces.

Ministrul energiei Virgil Popescu a scris miercuri, pe Facebook, că va veni cu o propunere să treacă persoanele care nu au optat pentru o ofertă în piaţa concurenţială pe oferta vechiului furnizor, în loc să plătească preţul de serviciu.

„Eu o să vin cu o propunere foarte clară: le-am spus-o celor de la ANRE. Am verificat-o cu Consiliul Concurentei, este perfect concurenţială: nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care este mai scump. Nu. Le ofer oamenilor ocazia să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual şi, dacă nu le convine, se pot schimba”, a scris scris Virgil Popescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
piata,
furnizori,
consumatori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.