Când se încheie cea mai neagră perioadă a pandemiei şi începem să revenim la normalitate. OMS a făcut anunţul aşteptat de întreaga planetă

Postat la 30 decembrie 2021 510 afişări

Director OMS: Faza acută a pandemiei s-ar putea încheia în 2022, dar Covid-19 nu va dispărea

Când se încheie cea mai neagră perioadă a pandemiei şi începem să revenim la normalitate. OMS a făcut anunţul aşteptat de întreaga planetă

Faza acută a pandemiei de COVID-19 s-ar putea încheia anul viitor, dar coronavirusul nu va dispărea complet, a afirmat miercuri Mike Ryan, director executiv al Programului pentru situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Mike Ryan, medic epidemiolog irlandez, a mai notat că este încă prea devreme să se tragă concluzii cu privire la severitatea variantei Omicron a noului coronavirus atât timp cât aceasta nu se răspândeşte la scară mai largă în rândul vârstnicilor, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Pe de altă parte, OMS avertizează că riscul prezentat de Omicron rămâne “foarte ridicat”.

“Dovezi de încredere arată că varianta Omicron are un avantaj de creştere faţă de varianta Delta, cu o rată de dublare la două-trei zile”, a adăugat OMS, menţionând că “o creştere rapidă a incidenţei cazurilor este observată într-un număr de ţări”.

Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produc un “tsunami de cazuri”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Reuters, scrie stirileprotv.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oms,
incheiere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.