Cadrele militare pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, a decis Senatul

Postat la 19 februarie 2013 15 afişări

Cadrele militare - inclusiv generalii şi amiralii - pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei, au decis, marţi, senatorii.

Ei au adoptat, cu 118 voturi "pentru" şi 18 voturi "împotrivă", cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, propunere iniţiată de un grup de parlamentari PSD şi PNL.

Senatorii au decis, la propunerea Comisiei pentru apărare, eliminarea din legea aflată în prezent în vigoare a prevederii potrivit căreia "generalii şi amiralii sunt menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani sau sunt trecuţi în rezervă, la cerere, în condiţiile prevederilor legale în vigoare".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Cadre militare,
activitate,
vârsta
/actualitate/cadrele-militare-pot-fi-mentinute-in-activitate-dupa-implinirea-varstei-standard-de-pensionare-a-decis-senatul-10572771
10572771
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.